ANRE A APROBAT PLANUL DE DEZVOLTARE A REŢELEI ELECTRICE DE TRANSPORT (RET) PE 10 ANI (2016-2025)Valoarea totală a investiţiilor în Planul de dezvoltare RET este estimată la circa 5 miliarde lei
A.S.Ziarul BURSA #Companii / 3 august 2016
A.S.Ziarul BURSA #Companii / 3 august 2016
A consemnat ADELINA TOADERZiarul BURSA #Companii / 3 august 2016
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 3 august 2016
Actualizare 14:53 Andrioaiei, PSC: "Toate tehnologiile cunoscute ce respectă standardele trebuie lăsate să contribuie la program"
Programele economice care vizează atingerea unor obiective macro, de interes naţional, susţinute cu fonduri publice sunt oricând binevenite pentru că acestea alimentează dinamica industriilor implicate şi ajută şi o masă mare de beneficiari, care, în lipsa unei minime susţineri, nu s-ar încumeta să se implice, este de părere domnul Tiberiu Andrioaiei, Secretar General în cadrul Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC).
Au consemnat ANCUŢA STANCIU şi ANDREI MURGULEŢZiarul BURSA #Companii / 3 august 2016
Proiectele de interes comun european au două avantaje, primul ar fi că există surse de finanţare pentru cele care nu sunt economic viabile, iar al doilea avantaj îl reprezintă simplificarea cadrului de reglementare, ne-a declarat Mihai Păun, vicepreşedinte al asociaţiei profesionale Centrul Român al Energiei, cu sediul la Bruxelles, în cadrul unui interviu acordat ziarului BURSA.
G.E.Ziarul BURSA #Companii / 3 august 2016
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat astăzi dobândirea de către Patria Bank a unei participaţii calificate directe din capitalul societăţii SAI Intercapital Investment Management, precum şi a achiziţiei unei participaţii calificate indirecte din capitalul social al societăţii de administrare a investiţiilor de către Emerging Europe Accession Fund Cooperatief UA, se arată într-un comunicat de presă al ASF.
George ForcoşCompanii / 3 august 2016
Andrei StanCompanii / 3 august 2016
Laura Boico Companii / 3 august 2016
Mina IrinaCompanii / 3 august 2016
Mina IrinaCompanii / 3 august 2016
C.I.Ziarul BURSA #Companii / 3 august 2016 /
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 3 august 2016
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 3 august 2016
Andrei StanCompanii / 2 august 2016
Andrei StanCompanii / 2 august 2016
Andrei StanCompanii / 2 august 2016
Andrei StanCompanii / 2 august 2016
Mina IrinaCompanii / 2 august 2016
Mina IrinaCompanii / 2 august 2016
DORU MOCANU (Iaşi)Ziarul BURSA #Companii / 2 august 2016 /
Andrei StanCompanii / 1 august 2016
Andrei StanCompanii / 1 august 2016
George ForcoşCompanii / 1 august 2016
Mina IrinaCompanii / 1 august 2016
Laura BoicoCompanii / 1 august 2016
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 1 august 2016 /
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 1 august 2016
A consemnat ADELINA TOADERZiarul BURSA #Companii / 1 august 2016
S.A.Ziarul BURSA #Companii / 1 august 2016

Cornel Codiţă
George Marinescu
A.I.
A.V.
G.M.
A consemnat Emilia Olescu
| 5.0978 | |
| 4.4169 | |
| 5.5318 | |
| 5.8451 | |
| 664.0863 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 20 octombrie 2025
Piaţa de Capital /A.I. - 17 octombrie 2025
Piaţa de Capital /A.V. - 17 octombrie 2025
Piaţa de Capital /A.V. - 16 octombrie 2025
Piaţa de Capital /A.I. - 15 octombrie 2025
Piaţa de Capital /A.V. - 15 octombrie 2025
A.V. (translated by Cosmin Ghidoveanu)
translated by Cosmin Ghidoveanu
MAKE (translated by Cosmin Ghidoveanu)
EMILIA OLESCU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (translated by Cosmin Ghidoveanu)