ÎN PERIOADA 15-16 MARTIEBusinessMark organizează o nouă ediţie a ''Tomorrow@Work"
Comunicate de presă / 10 martie 2022
Comunicate de presă / 10 martie 2022
Comunicate de presă / 10 martie 2022
Pentru a doua oară organizată în format hibrid, conferinţa Real Estate & Construction Forum a reunit pe 4 martie peste 187 participanţi, prezenţi "in-person" sau virtual, potrivit unui comunicat de presă. Aflat la cea de a 14-a ediţie, evenimentul a reflectat o imagine holistică a industriei, fiind structurat în patru paneluri: Focus on retail, Focus on industrial&logistics, Focus on office şi Focus on residential. Cei 26 de speakeri prezenţi la eveniment au reuşit să creeze imaginea unui sector dinamic, de succes, dar şi care se confruntă în prezent cu numeroase provocări.
Comunicate de presă / 10 martie 2022
Comunicate de presă / 8 martie 2022
Conferinţa Women in Data Science (WiDS) sub egida Stanford University, aflată la cea de-a doua ediţie în România, a adus în atenţia publică importanţa creării unui parteneriat solid între mediul privat-public-guvernamental şi academic în domeniul ştiinţei datelor, în vederea dezvoltării de soluţii inovatoare şi tehnologii ale viitorului, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Comunicate de presă / 3 martie 2022
Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (RADIOCOM), lider în domeniul broadcasting-ului terestrial şi furnizor de reţele şi servicii de transmisie de date din România s-a alăturat Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), susţinând astfel proiectele şi programele Confederaţiei, cu accent deosebit pe domeniul data science şi educaţia STEM, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
S.B.Comunicate de presă / 2 martie 2022
G.BComunicate de presă / 2 martie 2022
S.B.Comunicate de presă / 17 februarie 2022
I.A.Comunicate de presă / 16 februarie 2022
Comunicate de presă / 10 februarie 2022
Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) organizează în data de 17 februarie 2022, conferinţa "Surse de finanţare pentru tineri antreprenori în 2022".
G.BComunicate de presă / 8 februarie 2022
Comunicate de presă / 7 februarie 2022
S.B.Comunicate de presă / 4 februarie 2022
Clubul Fermierilor Români, ca parte activă a subgrupurilor de
S.B.Comunicate de presă / 1 februarie 2022
Mihaela PascariComunicate de presă / 28 ianuarie 2022
J.P.Comunicate de presă / 20 ianuarie 2022
Începutul anului 2022 marchează deschiderea showroom-ului Divani&Sofa' în Otopeni, cu o suprafaţă de vânzare de 2.000 mp, după o investiţie totală de 3 milioane de euro.
Cătălin Avramescu
Emilia Olescu
A.V.
G.M.
G.M.
G.M.
![]() | 5.0993 |
![]() | 4.5826 |
![]() | 5.4309 |
![]() | 6.0501 |
![]() | 474.8048 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 9 mai
Piaţa de Capital /A.I. - 9 mai
Piaţa de Capital /A. I. - 8 mai
Piaţa de Capital /A. I. - 7 mai
Ian Deacon
Ian Deacon