CONFERINŢA "BURSA" TENDINŢE ÎN PIAŢA DE CAPITAL / ADRIAN TĂNASE, BURSA DE VALORI BUCUREŞTI "Piaţa de capital nu se poate dezvolta fără reglementări"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 aprilie 2019

Adrian Tănase

Adrian Tănase

Tănase: "Visez la momentul în care investiţia la bursă să fie complet informatizată"

Piaţa de capital nu se poate dezvolta în afara zonei de reglementare, a declarat, ieri, Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), care a subliniat că, în Europa, se manifestă un trend de reglementare tot mai accentuată a activităţilor financiare.

Oficialul BVB a spus: "Trebuie să protejăm investorii, să impunem anumite reguli companiilor listate, astfel încât să se creeze o bază de încredere, în care o piaţă de capital se poate dezvolta în mod serios. Nu există o soluţie serioasă în care să tranzacţionăm peer-to-peer, fără intermediere. Bineîn­ţeles că se pot implementa diverse tehnologii, inclusiv blockchain, pentru că astfel se poate aduce multă eficienţă în tranzacţionare, însă toate acestea vor fi aduse în zona de reglementare".

În plus, Adrian Tănase a subliniat că noile tehnologii nu reprezintă un obstacol în calea înfiinţării Contrapărţii Centrale (CCP).

"În Europa, trendul este ca CCP-urile să pună tot mai mult capital la risc. Deci dacă aceste entităţi ar fi din ce în ce mai puţin importante, trendul ar fi diferit şi s-ar ajunge într­-un moment în care să nu mai fie nevoie de ele. Din contră, se constată că rolul CCP-urilor este din ce în ce mai important, iar noile tehnologii nu le înlocuiesc", a spus Adrian Tănase, adăugând: "Bineînţeles că, în modul de operare a CCP-urilor, pot fi implementate tehnologii de tip blockchain pentru eficientizare, însă Contrapartea Centrală ca instituţie nu poate fi evitată".

De asemenea, directorul BVB a subliniat că tendinţa crescândă de tranzacţionare a criptomonedelor observată în rândul oamenilor, nu apare ca urmare a tehnologiilor pe care acestea le au la bază, ci este generată de profiturile care au fost obţinute în trecut.

"Lumea a intrat în această zonă (n.r. a criptomonedelor) cu speranţa de a-şi dubla sau tripla banii şi nicidecum pentru a testa tehnologia blockchain. Dar asta nu este o propunere pentru o piaţă de capital serioasă. Noi trebuie să tranzacţionăm instrumente reglementate, care au în spate un activ şi care sunt recunoscute ca atare de reglementator", a subliniat Adrian Tănase.

Directorul BVB a mai precizat că cea mai mare problemă a pieţei noas­tre de capital este legată de participarea extrem de redusă a investitorilor locali.

Adrian Tănase a declarat: "Pentru a putea spera la o piaţă de capital mult mai mare, cu o dimensiune şi lichiditate superioară, aceasta (n.r. creşterea numărului de investitori) trebuie să fie prioritatea zero pentru noi (...). Or, pentru a avea o participare mult mai ridicată la piaţa de capital din partea investitorilor individuali este vorba, pe de o parte, despre educaţie financiară iar, pe de altă parte, tehnologia ne poate ajuta să activăm populaţia în acest sens. Visez la momentul în care investiţia la bursă să se facă complet paperless (n.r. informatizată). Tot procesul să fie on-line. De la deschiderea de cont, la investiţie şi activităţile post-tranzacţionare, la declaraţiile fiscale, care sunt extrem de complicate. Dacă am putea ajunge la o soluţie în care impozitul să fie reţinut la sursă de către brokeri sau administratori de active ar fi ideal".

Totodată, Adrian Tănase a mai punctat că priorităţile conducerii BVB ţin atât de dezvoltarea pieţei primare cât şi a celei secundare, iar pentru cea de-a doua, iniţiativa construirii Contrapărţii Centrale având un rol central.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Deja am depasit milionul de investitori...reglementari fara drepturile acționarilor nu exista...iar asf doarme sau stie sa doarma

    Am facut o cerere pentru a solicita depozitarului central sa nu mai faca plata dividendelor in conturile de la 5 SSIF-uri, ci sa-mi plateasa o singura data intr-un cont indicat de mine. Angajata care a primit solicitarea mi-a dat o directoare la telefon ca sa-mi dau singur seama ca unii din conducere sunt tampiti. Duduia se pllangea ca nu are timp sa stea de vorba cu mine, ca sunt prea ocupati, ca e perioada platii dividendelor. I-am raspuns ca eu ii propun simplificarea platilor. S-a blocat matracuca, dar mi-a zis ca nu se poate, ca asa spune legea. Adica reglementarile facute chiar de ei. Numai mamaitze savante lucreaza la astia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb