CONFERINŢA VIITORUL PIEŢEI DE CAPITAL ROMÂNEŞTI EDIŢIA A V-A / RADU TOIA, AAF: "Suntem singura ţară din UE fără obligaţiuni ipotecare"

LAURA BOICO
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 septembrie 2016

"Suntem singura ţară din UE fără obligaţiuni ipotecare"

Domnia sa este de părere că sectorul energetic şi agricultura sunt atractive pentru investitori şi acestea pot să tragă, la rândul lor, alte investiţii, inclusiv investiţii în domeniul imobiliar.

Domnia sa a mai subliniat că fondurile de investiţii se mai pot dezvolta prin obligaţiunile ipotecare, dar a precizat că România este singura ţară din Uniunea Europeană (UE) care nu are astfel de produse.

"De asemenea, ar trebui să avem mai multe obligaţiuni municipale, sunt un instrument preferabil pentru fondurile de investiţii, predictibile, asigură o stabilitate, iar pentru municipalităţile locale pot să fie o sursă foarte bună de finanţare a creditelor de infrastructură", mai transmite domnia sa.

Lichiditatea este de asemenea un factor care trebuie luat în calcul pentru dezvoltarea fondurilor de investiţii, potrivit domnului Toia.

În opinia sa, pentru stimularea economisirii pe termen lung de către investitori, este nevoie şi de nişte măsuri fiscale: "De aceea noi, ca asociaţie, am propus ministerului de finanţe şi parlamentului o eliminare a impozitului pentru deţinerile pe termen mai mare de doi ani".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Corect.

    1. Foarte corect

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5595
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6420
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1332
Gram de aur (XAU)Gram de aur594.6297

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb