CONSILIUL CONCURENŢEI: "Nivel redus de dezvoltare în sectorul asigurărilor de viaţă"

Valentin Busuioc
Bănci-Asigurări / 11 februarie 2015

Sectorul autohton al asigurărilor de viaţă are un nivel redus de dezvoltare, gradul de penetrare a acestora fiind mult în urma altor ţări europene, chiar şi a celor din regiune. Aceasta este una dintre concluziile studiului realizat de Consiliul Concurenţei (CC) pe piaţa de profil.

CC susţine, într-un comunicat trimis astăzi redacţiei, că, din punct de vedere al primelor brute subcrise, în România, sectorul asigurărilor de viaţă are o pondere de doar 0,3% în Produsul Intern Brut (PIB), la fel ca în Bulgaria, în timp ce media europeană este de 4,5% din PIB. Chiar dacă şi alte ţări din regiune se află în coada clasamentului european în ceea ce priveşte ponderea asigurărilor de viaţă în PIB (Ungaria, 1,4%, Slovacia 1,6%, Cehia 1,8%), diferenţele faţă de situaţia noastră sunt evidente. La polul opus, se află Marea Britanie (10,3% din PIB) şi Danemarca (7,2% din PIB).

Din punct de vedere al primei de asigurare, un conaţional plăteşte, în medie, 16 euro/an, mult sub media europeană (1072 euro/an/persoană). În Ungaria, prima medie de asigurare se ridică la 139 euro/an de persoană, în Slovacia la 206 euro/an/persoană, iar în Cehia nivelul individual este de 272 euro anual. Elveţia şi Danemarca înregistrează cele mai mari cote ale primelor pentru asigurările de viaţă, valoarea medie fiind de peste 3000 euro/an/persoană.

Potrivit Consiliului Concurenţei, gradul de concentrare a pieţei a crescut în ultimii ani, în timp ce numărul societăţilor de asigurări de viaţă a scăzut constant, de la 24 în 2009 la 19 anul trecut şi s-ar putea diminua în continuare. În acelaşi timp, liderul pieţei a depăşit pragul de 40% al cotei de piaţă, nivel de la care se prezumă, până la proba contrară, că se află în poziţie dominantă.

Consiliul Concurenţei precizează că va monitoriza atent evoluţiile din acest sector, având în vedere că aceste modificări structurale pot avea impact asupra concurenţei pe această piaţă.

Mai mult, CC susţine că a formulat o serie de recomandări ce au în vedere atât dezvoltarea sectorului asigurărilor de viaţă, cât şi promovarea intereselor consumatorilor români. Astfel, autoritatea de concurenţă recomandă elaborarea de comparatoare online de preţuri în zona asigurărilor de viaţă, acolo unde produsele de asigurare sunt, într-o oarecare măsură, standardizate, un astfel de instrument putând ajuta consumatorii în procesul de selecţie.

"În acelaşi timp, educarea financiară a clienţilor români cu privire la aceste produse complexe de asigurare poate atenua asimetria informaţională existentă între clienţi, pe de o parte, asigurători şi intermediarii de asigurări, pe de altă parte. În acest moment, există riscul real al ghidării clienţilor neinformaţi către produse de asigurare sub-optime, care nu răspund cel mai bine nevoilor particulare ale acestora", se mai arată în comunicat.

CC acuză băncile că sunt reticente în a accepta cesionarea din partea clienţilor a asigurărilor de viaţă încheiate de aceştia cu asigurători din afara grupului economic din care fac parte.

"Acest aspect poate genera dificultăţi companiilor de asigurări care nu fac parte din grupuri ce includ şi o bancă comercială. Ca urmare, Consiliul Concurenţei susţine deschiderea acestui important canal de distribuţie a asigurărilor şi emiterea de norme care să faciliteze posibilitatea de a alege a consumatorului în cazul asigurărilor de viaţă asociate creditelor bancare", punctează reprezentanţii instituţiei.

Studiul CC a fost demarat în 2013. Motivele care au stat la baza declanşării acestui studiu ţin de faptul că, în ultimii ani, sectorul asigurărilor de viaţă a fost caracterizat, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, de fuziuni şi achiziţii, dar şi de faptul că actul de asigurare, în general, şi cel de asigurare de viaţă, în particular, au fost afectate semnificativ de declanşarea şi persistenţa crizei economice.

Alături de asigurările generale, asigurările de viaţă reprezintă una din cele două componente de bază ale sectorului asigurărilor din România, ponderea asigurărilor de viaţă în totalul sectorului fluctuând în jurul valorii de 20%, dar reprezentând doar aproximativ 0,3% din PIB.

Autoritatea de concurenţă conchide, menţionând că este interesată de eventualele comentarii pe marginea prezentului studiu privind sectorul asigurărilor de viaţă, comentariile putându-i fi transmise prin e-mail sau prin poştă.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb