Constituţia României, hiba din planul lui Simion de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan

Demersul lansat ieri de George Simion, liderul AUR, privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Nicuşor Dan, deoarece a preferat să îl desemneze ca premier însărcinat cu formarea noului guvern pe europarlamentarul Eugen Tomac, pare sortit eşecului, deoarece nu se înscrie în situaţiile prevăzute de Constituţia României.

Ideea suspendării preşedintelui ţării a fost aruncată în aer, ieri, de preşedintele neales, Călin Georgescu, pe treptele Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, unde este judecat într-un dosar în care este acuzat de propagandă legionară. La ieşirea din sala de judecată, după ce a susţinut un discurs apocaliptic, în care a descris România drept un „stat neo-fanariot”, a vorbit despre datorii uriaşe, fabrici închise, tineri plecaţi din ţară, Călin Georgescu a afirmat că „ocupantul ilegal de la Palatul Cotroceni a bătut ultimul cui în sicriul democraţiei româneşti” odată cu desemnarea ca premier a lui Eugen Tomac. Mai mult, Georgescu a cerut explicit parlamentarilor să declanşeze „imediat” procedura de suspendare a preşedintelui.

Apelul nu a rămas fără ecou. Imediat, liderul AUR, George Simion, a ieşit public cu propriul mesaj: „Nicuşor Dan - suspendat!”. În aceeaşi logică, Simion a reluat şi tema alegerilor anticipate, prezentând-o drept „soluţia ieşirii din criză”. Nici Dan Dungaciu, prim-vicepreşedintele AUR, nu s-a lăsat mai prejos, afirmând că România ar avea nevoie de alegeri anticipate pentru a obţine majorităţi politice capabile să gestioneze situaţia actuală.

Problema este că, între spectacolul politic şi posibilitatea reală de suspendare, există un obstacol încăpăţânat: Constituţia. Iar Constituţia nu funcţionează pe baza vizualizărilor pe TikTok, a sondajelor de Facebook sau a indignării politice de moment.

Articolul 95 este limpede. Suspendarea preşedintelui poate fi declanşată doar „în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei”. Nu este suficientă nemulţumirea politică. Nu este suficientă opoziţia faţă de un anumit premier. Nu este suficientă nici măcar convingerea sinceră că şeful statului a luat o decizie greşită.

Constituţia cere existenţa unor fapte grave de încălcare a Legii fundamentale. Iar aici începe problema majoră a demersului lansat de Simion. Întreaga argumentaţie construită în ultimele zile se bazează pe ideea că Nicuşor Dan ar fi anulat voinţa electoratului prin desemnarea candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Numai că textele constituţionale invocate chiar de criticii preşedintelui spun exact contrariul.

Articolul 103 alineatul 1 stabileşte fără echivoc că preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Formularea este esenţială. Constituţia nu spune că preşedintele este obligat să desemneze candidatul unui anumit partid. Nu spune că trebuie să aleagă liderul formaţiunii cu cele mai multe mandate. Nu spune că trebuie să urmeze preferinţele opoziţiei. Nu spune nici măcar că trebuie să desemneze un parlamentar. Singura situaţie în care marja sa de apreciere este drastic limitată este existenţa unei majorităţi absolute clare şi asumate în Parlament. În lipsa unei asemenea majorităţi, şeful statului are libertatea constituţională de a desemna persoana pe care o consideră capabilă să obţină susţinerea parlamentară necesară. Aceasta reprezintă de fapt arhitectura constituţională a regimului politic românesc.

Altfel spus, să afirmi şi să declari că preşedintele ţării trebuie suspendat pentru că nu a desemnat premierul preferat de un anumit partid este echivalentul juridic al unei reclamaţii împotriva unui arbitru pentru că a aplicat regulamentul exact aşa cum este scris.

Mai mult, Nicuşor Dan nu numşte de unul singur Guvernul. Articolul 85 din Constituţie este la fel de clar: preşedintele numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Cu alte cuvinte, şeful statului propune premierul, dar Parlamentul decide. Guvernul nu ajunge la Palatul Victoria prin decret prezidenţial, ci prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Aici apare paradoxul întregii ofensive politice. Cei care acuză preşedintele că ar fi ignorat voinţa Parlamentului îi cer simultan Legislativului să sancţioneze o decizie pe care Constituţia îi permite explicit să o ia.

De fapt, suspendarea lui Nicuşor Dan nu este o idee nouă. În ultimele şase luni, tema a fost recurentă în discursul unor formaţiuni politice. La finalul anului trecut, AUR cerea deja declanşarea procedurilor de suspendare, acuzându-l pe preşedinte de implicare în sistemul judiciar după anunţarea intenţiei de organizare a unui referendum în rândul magistraţilor. Ulterior, după căderea Guvernului Bolojan prin moţiune de cenzură, S.O.S. România a intrat în aceeaşi logică, solicitând suspendarea şefului statului şi lansând consultări publice pe această temă. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste iniţiative nu a reuşit să depăşească nivelul declaraţiilor politice. Motivul este simplu: suspendarea unui preşedinte nu poate fi construită exclusiv pe nemulţumiri politice sau pe diferenţe de viziune. Ea presupune demonstrarea unor încălcări grave ale Constituţiei.

Iar aici ofensiva lansată de George Simion pare să se lovească de aceeaşi dificultate care a afectat şi tentativele anterioare. Este relativ uşor să formulezi acuzaţii politice. Este mult mai dificil să demonstrezi că preşedintele a încălcat un articol constituţional atunci când chiar textul constituţional îi conferă competenţa contestată. În aceste condiţii, apelul lui Călin Georgescu şi reacţia rapidă a AUR par să aibă mai degrabă valoarea unui mesaj politic adresat propriului electorat decât perspectiva unei proceduri constituţionale cu şanse reale de reuşită.

În fond, există o diferenţă fundamentală între ceea ce poate fi prezentat drept scandal politic şi ceea ce poate fi calificat drept încălcare a Constituţiei. Iar în cazul desemnării premierului, Constituţia vorbeşte atât de clar încât lasă foarte puţin loc interpretărilor convenabile.

De aceea, la doar o zi după lansare, iniţiativa de suspendare pare să se confrunte cu o problemă imposibil de ocolit: adversarul principal nu este Nicuşor Dan, ci chiar textul Constituţiei României. Iar acesta nu poate fi ocolit prin declaraţii de presă, postări pe Facebook, Telegram sau TikTok ori apeluri emoţionale din faţa unei instanţe de judecată.