Cramele Halewood deschid două magazine noi

F. A.
Frăţia Vinului / 21 februarie 2011

Cramele Halewood deschid două magazine noi

Cramele Halewood anunţă deschiderea a două noi magazine de vinuri în Bucureşti şi Braşov. Cele două magazine oferă spre vânzare atât vinuri produse de Cramele Halewood, cât şi vinuri importate de la cunoscuţi producători din Europa, America, Australia şi Africa, pe care Cramele Halewood îi reprezintă în România. Astfel, consumatorii vor putea alege din peste 400 de vinuri îmbuteliate, potrivite pentru toate gusturile şi comercializate la preţuri de producător şi distribuitor direct, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

"Pentru compania noastră, deschiderea de noi magazine Winery Outlet este un pas normal, care face parte din strategia de dezvoltare pe termen mediu şi lung a Cramelor Halewood. Vom continua şi în acest an să deschidem magazine proprii, în curând urmând să deschidem şi în Timişoara", a declarat Dan Muntean, director general Cramele Halewood.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb