ICT

Creditele în franci elveţieni ar putea fi plătite de cei îndatoraţi, la cursul la care au luat împrumutul

A.C.
Bănci-Asigurări / 01 mai 2014

Creditele în franci elveţieni ar putea fi plătite de cei îndatoraţi, la cursul la care au luat împrumutul

Curtea Europeană de Justiţie a dat ieri câştig de cauză unor cetăţeni maghiari care s-au plâns că nu au fost informaţi despre costurile creditului în franci elveţieni şi au cerut să plătească creditul la cursul la care l-au luat.

Este vorba despre hotărârea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care stabileşte că o instanţă naţională poate declara drept clauză abuzivă paragraful din contractul de împrumut care prevede că plata ratelor se face la cursul actual şi nu cel de la data semnării contractului.

Avocaţii sustin că dacă este făcută o astfel de plângere în instanţă, judecătorii sunt obligaţi să ţină cont de decizia instanţei europene.

Clienţii ar putea avea câştig de cauză şi astfel ratele de acum, care s-au dublat din 2006 până în prezent din cauza devalorizării leului în faţa francului elveţian, ar putea fi plătite la cursul de 1,8 sau 2 lei pentru un franc, potrivit surselor din presă.

Decizia este obligatorie pentru instanţele statelor membre.

Banca ar putea să contracareze astfel de plângeri prin obligarea clientului să plătească dobânda pentru tot creditul, la cursul actual.

Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, "Curtea de Justiţie a statuat la punctele 57-59: clauza care stabileşte denominarea plăţilor în moneda străină după un curs majorat faţă de cel de la data acordării creditului nu face parte din preţ şi, deci, poate fi analizată sub raportul caracterului abuziv".

Avocatul explică: "Pe româneşte, această clauză poate fi considerată abuzivă, urmând ca instanţa naţională care constată acest caracter să o lase fără efect. Aşadar, litigiile în care se cere îngheţarea cursului la data acordării creditului pot fi câştigate. În cazul creditelor în franci elveţieni, diferenţa între cursul de schimb de la data semnării contractului şi cel de la data plăţii ratelor este, deseori, de peste 100%. Întrucât diferenţa este atât de mare, contractul nu a fost negociat, iar banca a ascuns informaţii esenţiale relative la riscul de depreciere a monedei naţionale, este evident că e vorba de o clauză ce provoacă un dezechilibru semnificativ, deci este abuzivă. Interesant este că speţa nu se referă doar la creditele în franci elveţieni, ci şi la orice alte credite în < monedă străină >, în cazul cărora există o diferenţă de curs între cumpărarea şi vânzarea valutei, diferenţa care ar fi defavorabilă consumatorului. Decizia în cauză mai spune şi că nu e suficient ca termenii în care se exprimă clauzele contractuale, inclusiv cele relative la preţ, să fie inteligibile din punct de vedere gramatical, ci şi să fie intelegibile din punct de vedere juridic, adică orice consumator cât de cât diligent, să poată să îşi cunoască obligaţiile şi să poată să aprecieze consecinţele economice negative pe care le riscă din faptul încheierii contractului cu banca (pct. 73). Contractul trebuie să expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine, astfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din faptul semnării contractului (pct. 75)".

Piperea consideră interesant "că decizia din cauza C -26/13 (Kasler vs. OTP) statuează că instanţei naţionale nu îi este permis, în cazul în care constată o astfel de clauză abuzivă, să anuleze contractul în ansamblul sau, ci doar clauza de denominare, întrucât altfel consumatorul ar fi grav prejudiciat, ceea ce ar însemna răsturnarea scopului directivei, scop prevăzut la art. 7 din Directiva 93/13 (sancţionarea profesionistului şi prevenirea abuzului de putere economică)".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. in cazul acesta ce trebuie facut merceti mai departe si sfatuiti creditorii ce trebuie sa faca

    O veste intr-adevar foarte buna. Va rog publicati mai multe detalii despre subiect Ar fi interesant ca cei cu credite in franci elvetieni sa ne asociem pentru a ne reprezenta interesele in comun.

    1. de accord cu propunerea dvs.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

07 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9262
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0800
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4941
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6770
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.7720

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro