DIICOT redeschide un dosar de urmărire penală pe numele lui Horia Simu, privind Cuprom

Elena Deacu
Anticorupţie / 5 mai 2015

DIICOT a dispus redeschiderea unui dosar de urmărire penală pe numele lui Horia Simu, Horia Pitulea, Neagu Oana Mădălina şi Chişu Adrian, privind infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani.

Tribunalul Bucureşti a constatat, astfel, în data de 22 aprilie, legalitatea unei ordonanţe a DIICOT prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în cauză.

Potrivit Antena 3, DIICOT a solicitat Tribunalului Bucureşti infirmarea unei ordonanţe prin care s-a dispus clasarea cazului.

În acest dosar, infracţiunile ar viza construirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi spălare de bani.

Odată cu infirmarea clasării acestui dosar, Tribunalul a decis şi redeschiderea urmăririi penale în legătură cu relaţiile comerciale din S.C.Cuprom S.A. şi societăţi comerciale rezidende/nerezidente în care acestea au fost favorizate de către persoanele sus-menţionate.

Horia Simu a devenit cunoscut ca "bancher al cuprului", după ce a preluat Cuprom Baia Mare alături de Horia Pitulea.

Recent, au fost făcute publice cele mai mari despăgubiri acordate de Agenţia Naţională de Restituire a Proprietăţilor, Horia Simu regăsindu-se printre primele locuri, el primind 466 milioane de lei din retrocedări, după ce a cumpărat drepturi litigioase pentru un teren din Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dl Simu , un om integru si curajos, bun, darnic cu cei din jur! Un Om exceptional !

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2356
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6312
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1350
Gram de aur (XAU)Gram de aur603.6628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb