DIN CAUZA OPOZIŢIEI "BROADHURST INVESTMENTS"  Trei decizii ale acţionarilor "Oil Terminal" nu au fost înregistrate la Registrul Comerţului

C.P.
Piaţa de Capital / 22 octombrie 2015

Trei decizii ale acţionarilor "Oil Terminal" nu au fost înregistrate la Registrul Comerţului

Conducerea "Oil Terminal" (OIL) a anunţat, ieri, că nu a înregistrat, la Registrul Comerţului, trei decizii ale Adunării Generale din 13 octombrie, din cauza cererii de intervenţie formulate de către "Broadhurst Investments".

Deciziile în cauză se referă la aprobarea structurii de garanţii în vederea unei scrisori de garanţie bancară în valoare de 5 milioane de euro, privind obţinerea autorizaţiei de antrepozit fiscal, încheierea unor contracte de asistenţă juridică şi reprezentanţă în instanţă pe drept maritim şi fluvial şi pe negocierea cu Sindicatul Oil Terminal, modificările legislative şi eventuale litigii ce pot fi generate de acestea.

În cadrul AGA din 13 octombrie, acţionarii "Oil Terminal" au aprobat majorarea capitalului social cu aportul în natură din partea statului, prin Ministerul Energiei, constând în două terenuri, în suprafaţă de 254261,3 mp şi respectiv 129.334,7 mp, pentru care societatea a obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate, la data de 2 februarie 2011.

În schimb, acţionarii au respins contractul de administrare al membrilor Consiliului de Administraţie, dar au aprobat contractul-cadru în forma şi conţinutul propus de Ministerul Energiei.

Ministerul Economiei este principalul acţionar al Oil Terminal, cu 59,6% din capital.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. (...) OPINIA A FOST MUTATĂ DEOARECE CONŢINEA CUVINTE INJURIOASE

    (...) OPINIA A FOST MUTATĂ DEOARECE CONŢINEA CUVINTE INJURIOASE

    (...) OPINIA A FOST MUTATĂ DEOARECE CONŢINEA CUVINTE INJURIOASE

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb