DNA BRAŞOV: Fostul director CFR Călători Vasile Secară, control judiciar pentru şantaj

Valentin Busuioc
Anticorupţie / 4 februarie 2015

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Braşov l-a pus sub control judiciar timp de 60 de zile, începând de ieri, pe Vasile Secară, fost preşedinte al directoratului CFR Călători, acuzat de şantaj, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Conform referatului procurorilor, începând cu luna august 2014, în baza unei înţelegeri prealabile cu Gheorghe Rădulescu, directorul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători (SRTFC) Braşov (cercetat, în aceeaşi cauză, în arest la domiciliu), Vasile Secară ar fi efectuat "acte de constrângere morală (ex. convorbire telefonică din care rezultă ameninţarea cu evacuarea din locuinţa de serviciu şi cu desfacerea contractului de muncă)" asupra unui angajat al SRTFC Braşov. Intenţia era de a-l determina pe acesta să renunţe la un litigiu de muncă înregistrat la Tribunalul Braşov, prin care solicita să fie repus în funcţia de director al SRTFC Braşov.

În felul acesta, acuză anchetatorii, Vasile Secară urmărea să-l ajute pe Gheorghe Rădulescu să-şi păstreze funcţia în care tocmai fusese numit, evitând astfel o posibilă reintegrare în funcţia de director al SRTFC Braşov a persoanei şantajate, conchide DNA.

Vasile Secară a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Directoratului CFR Călători, locul său urmând să fie ocupat de Iosif Szentes, a anunţat compania.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb