FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE CICLISM:Turul României va fi transmis în 50 de ţări prin intermediul Eurosport

F.D.
Sport / 11 august

Turul României va fi transmis în 50 de ţări prin intermediul Eurosport

Federaţia Română de Ciclism şi Auchan Retail România au încheiat un parteneriat cu Eurosport pentru difuzarea rezumatelor din Turul României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în perioada 6-11 septembrie, rezumate extinse din fiecare etapă a Turului României vor putea fi urmărite zilnic în 50 de ţări, inclusiv în România, fiind pentru prima oară când competiţia este transmisă la nivel internaţional, asemenea tuturor celorlalte mari tururi cicliste.

Din dorinţa de a promova frumuseţile ţării, traseul Micii Bucle, alcătuit anul acesta din peste 850 km, este construit astfel încât să evidenţieze importante zone turistice din România. Astfel, plutonul format din 24 de echipe din 15 ţări va traversa regiuni de referinţă precum Ţara Lăpuşului în Maramureş, Colinele Transilvaniei, Ţara Făgăraşului, dar şi cel mai spectaculos drum din ţară - Transfăgărăşan.

Competiţia va debuta pe data de 6 septembrie, în Piaţa Libertăţii din Satu Mare, cu o cursă-prolog, aceasta fiind urmată de 5 etape:

-Etapa 1 (7 septembrie):Satu Mare - Bistriţa

-Etapa 2 (8 septembrie):Bistriţa - Târgu Mureş

-Etapa 3 (9 septembrie):Târgu Mureş - Făgăraş

-Etapa 4 (10 septembrie):Cristian - Curtea de Argeş

-Etapa 5 (11 septembrie):circuit în Bucureşti

Pe plan local, competiţia va putea fi urmărită pe Eurosport 1 şi Eurosport 2 sub forma unor rezumate extinse de etapă. Transmisiunile de o jumătate de oră vor fi comentate de Manolo Terzian, expert Eurosport şi vocea Turului Franţei, şi vor acoperi cele mai importante evenimente ale cursei din România.

Eurosport va acoperi cele mai importante informaţii de la Turul României şi pe platformele sale digitale. Materiale videoşi ştiri din timpul competiţiei vor fi disponibile zilnic pe Eurosport.ro şi pe pagina de Facebook Eurosport România, iar rezumatele etapelor vor putea fi urmărite la cerere şi pe aplicaţia Eurosport Player.

"Turul României - Auchan - Eurosport. O formulă perfectă din care sportul are de câştigat, România va fi văzutăîn toată lumea, cicliştii români vor avea posibilitatea să se remarce, iar Federaţia Română de Ciclism se poate mândri cu parteneri puternici şi stabili. Vă mulţumim pentru atenţia pe care ciclismul o are din partea comunităţilor şi vă invităm săţineţi pumnii strânşii sportivilor români în perioada 6-11 septembrie", a declarat Alex Ciocan, Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism.

24 de echipe profesioniste din ţări precum Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, SUA sau Bulgaria, printre care 2 echipe pro-continentale sunt înscrise ăn competiţie, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9366
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.9920
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0780
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6319
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3180

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro