Fostul şef al ISC Adrian Balaban Grăjdan, condamnat la 3 ani cu suspendare

Alexandru Costea
Anticorupţie / 17 iunie 2015

Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Adrian Balaban Grăjdan a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, de instanţa supremă, pentru că în 2012 a trimis Înaltei Curţi o adresă prin care contesta existenţa unui prejudiciu în dosarul "Trofeul calităţii", decizia nefiind definitivă.

Decizia de ieri a Înaltei Curţie de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) poate fi contestată cu apel la aceeaşi instanţă.

Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, având un termen de încercare de şase ani.

Grăjdan a fost trimis în judecată, de DNA, în 19 iulie 2013, pentru favorizarea infractorului, fiind acuzat că în 2012 a trimis ICCJ o adresă prin care contesta existenţa unui prejudiciu în dosarul "Trofeul calităţii" şi retrăgea instituţia ca parte din cauză

În dosarul Trofeul calităţii", un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispusese, în 30 ianuarie 2012, obligarea lui Adrian Năstase, Irinei Paul Jianu, Dianei Gasparovici şi soţilor Ioana şi Bogdan Popovici, în solidar cu SC Eurografica SRL, la plata sumei de 3.337.452,5 lei, reprezentând civile către ISC.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb