Gheţea recomandă clienţilor care nu îşi mai pot plăti ratele să ceară băncii reeşalonarea creditului

(N.I.)
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 30 ianuarie 2009

Clienţii, în special companii, trebuie să vină la banca la care au împrumutul "ca la doctor", în cazul în care simt că nu mai pot plăti, pentru a reeşalona şi restructura creditul, a spus ieri preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea.

"Băncile fac eforturi în această perioadă pentru reeşalonarea şi restructurarea creditelor. Clienţii care simt că nu mai pot trebuie să vină la bancă ca la doctor pentru a nu ajunge în faza executării silite", a completat Gheţea, citat de NewsIn.

Băncile au început cu renegocierea creditelor companiilor şi vor continua cu împrumuturile acordate populaţiei, în cazul cărora se caută încă soluţii.

"Căutăm metode simple pentru reeşalonarea creditelor, astfel încât şi operatorul de la ghişeu, consilierul de credit, să poată, într-o discuţie cu clientul, să ofere soluţii. Eu, ca bancă, pot spune că dacă ţi-au mai rămas 1-2 ani până la achitare să-mi plăteşti doar dobânda, dar pentru asta clientul trebuie să demonstreze că are serviciu, iar banca să tragă concluzia că nu e în pericolul de a fi disponibilizat", a adăugat preşedintele CEC Bank, care deţine şi funcţia de preşedinte al ARB.

Potrivit ultimelor date publicate de BNR, restanţele populaţiei la credite au crescut într-un an cu 73%, până la 989,6 milioane lei (261,8 milioane euro) la finalul lui noiembrie 2008, numai în perioada septembrie - noiembrie majorându-se cu 30,5%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. vrajeli vrajeli de 2 bani chestia cu reesalonarea am patito pe pielea mea la piraeus bank,am vrut sa suspend rata pentru o luna de zile din motive medicale am dus si dovezi in acest sens mau purtat pe drumuri ca se rezolva si la sfirsit au inrosit telefoanele ca nu am platit rata excroci cu totii o sa piarda mai mult

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb