Guvernul ucrainean, care s-a reunit de urgenţă miercuri dimineaţă, l-a suspendat din funcţie pe actualul ministru al justiţiei Herman Galuşcenko, fost ministru al energiei, după ce au apărut suspiciuni de implicare a sa într-o presupusă schemă de comisioane la Compania naţională de energie atomică (Energoatom), dezvăluită luni de agenţia anticorupţie a ţării, potrivit EFE.
"În această dimineaţă am convocat o şedinţă extraordinară de guvern. Am decis să-l demitem pe Herman Galuşcenko din funcţia de ministru al justiţiei", a transmis prim-ministrul Iulia Sviridenko pe contul său de Twitter.
Rada Supremă a Ucrainei (parlamentul unicameral ucrainean) a iniţiat încă de luni luni primii paşi în vederea demiterii lui Galuşcenko care, potrivit unei anchete a Biroului Naţional Anticorupţie din Ucraina (NABU), a fost implicat într-o reţea care a obţinut comisioane de cel puţin 100 de milioane de dolari legate de contracte pe care o filială a companiei publice de energie atomică, Energoatom, le-a acordat unor companii private.
Deputatul Iaroslav Jeleznak, care a iniţiat aceste demersuri, a invocat drept motive corupţia sistemică, eşecul securizării sistemului energetic pe fondul atacurilor Rusiei şi presupuse legături ale lui Galuşcenko cu Andri Derkaci, fost parlamentar ucrainean, recunoscut de guvernul SUA ca agent al FSB-ului rusesc şi căruia i s-a retras cetăţenia ucraineană. După ce a fugit în Rusia, Derkaci a primit funcţii de rang înalt în ramura executivă de la Moscova, iar din 12 septembrie 2024 este senator şi membru în Comisia de apărare şi securitate din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), notează portalul ucrainean Delo.
Funcţia lui Galuşcenko - care a ocupat funcţia de ministru al energiei în guvernul precedent până în luna iulie - va fi preluată de ministrul adjunct al justiţiei Liudmila Sugak, conform guvernului de la Kiev.
Potrivit unui procuror din cadrul Parchetului Special Anticorupţie (SAP,) care a depus mărturie marţi în instanţă, presupusul lider al reţelei, Timur Mindici, fost partener de afaceri al preşedintelui Volodimir Zelenski şi proprietar a 50% din compania de producţie audiovizuală fondată de Zelenski (Kvartal 45), avea influenţă directă asupra lui Galuşcenko şi asupra lui Rustem Umerov, fost ministru al apărării şi actual şef al Consiliului pentru Securitate Naţională şi Securitate, care a condus şi echipa de negocieri a Ucrainei la discuţiile recente cu Rusia.
Vocea lui Galuşcenko a fost surprinsă într-o conversaţie înregistrată cu unii dintre suspecţii din dosarul privind corupţia în sectorul energetic, publicată de NABU, potrivit unei surse familiarizate cu ancheta.















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 10:53)
Ucraina corupta e in fruntea,tuturor clasamentelor internationale de coruptie,
numai gasca Ursulei sustine ca e perfect pregatita sa intre in UE,
ce bataie de joc.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 11:19)
Aha, si cum sa faca altfel decat sa-i prinda si sa-i pedepseasca pe corupti?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 10:57)
COPTURA din jurul lui BANDERAS iese din ce in ce mai la suprafata. BUBOIUL este atat de copt de nici un medicament sau nici macar IMBERBI care conduc UE nu il mai pot trata. Asta in timp ce sute de mii de ucrainieni fug lunar din ucraina ,iar rusii inainteaza ca in branza ucicand mii de militari ucrainieni care nu mai vor razboi. Doamne fereste sa nu ne loveasca si pe noi asa ceva cu astfel de conducatori care vor neaparat razboi si o tin langa ca noi vom ajuta ucraina pana ce ii va invinge pe rusi. Crede cineva ca TERORISTUL de la Moscova va pierde razboiul. ? Chiar daca zilnic mii de soldati rusi mor, TERORISTUL, aduce alti inlocuitori si nu tine cont de nimic.!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.11.2025, 11:21)
Pai hai sa-l lasam in pace sa faca ce vrea pe terorist, asa-i? Doar sa tremuram si sa speram ca nu vrea mai mult? Pff, minte putina mai aveti .... sau, ma rog pentru ceva copeici poate merita!