ÎN SCĂDERE CU 6,7% FAŢĂ DE 2013, Euroins România, venituri din prime brute subscrise de 479 de milioane în 2014

Elena Deacu
Bănci-Asigurări / 16 februarie 2015

Euroins România a încheiat anul 2014 cu venituri din prime brute subscrise de 479 de milioane de lei, în scădere cu 6,7% faţă de anul anterior, în urma restructurării majore a portofoliului de poliţe RCA de anul trecut, arată un comunicat remis redacţiei.

Compania a redus anul trecut cu peste 70% numărul poliţelor de asigurare pe segmentele cu cea mai mare frecvenţă şi valoare mare a daunei (precum autocamioane grele, autobuze etc). Ca rezultat, compania şi-a îmbunătăţit semnificativ indicele de solvabilitate şi a scăzut numărul de daune solicitate şi plătite pe Carte Verde (din care multe erau în mod tradiţional provocate de autocamioane), respectiv de despăgubiri pentru vătămări corporale şi, de asemenea, pagube materiale.

Scăderea veniturilor din prime a fost planificată, în contextul eforturilor companiei de a restructura portofoliul RCA, ieşind treptat din segmente neprofitabile precum autocamioane grele, autoremorci şi autobuze (peste 17 locuri). Cealaltă direcţie a fost, este şi va fi creşterea calităţii serviciilor oferite clientilor şi diversificarea semnificativă a portofoliului de asigurări pe alte segmente.

"Rezultatul tehnic al Euroins România pentru anul încheiat la 31 decembrie 2014 a fost influenţat de eforturile noastre de a fi mai eficienţi în înregistrarea, închiderea şi plata dosarelor de daună. În plus, în urma eforturilor de segmentare realizate cu mai mare atenţie, care au creat o bază solidă pentru 2015, ne aşteptăm să atingem pragul de rentabilitate în cursul acestui an, pe fondul îmbunătăţirii performanţei pe segmentul RCA. Compania priveşte în mod deschis catre nevoile individuale ale clienţilor de RCA, cum ar fi şoferii tineri şi alţii, şi este pregătită să ofere cele mai bune preţuri, în mod competitiv, de pe piaţă", a declarat Mihnea Tobescu, director general Euroins România.

O direcţie de devzoltare importantă pentru activitatea companiei este noua perspectivă pe partea de reasigurare, dat fiind faptul că acoperirea prin reasigurare pe segmentul RCA este oferită aproape integral de reasigurători de rating A. Acest aspect va întări pe viitor poziţia financiară a Euroins România, deja stimulată de intrările de capital în valoare de 20 de milioane de euro din cursul anului trecut, din partea acţionarului Euroins Insurance Group.

Euroins România a început anul 2015 cu un calendar alert de achitare a daunelor, aducând plăţile datorate pagubitilor conform poliţelor de asigurare la un nivel minim. În plus, acest fapt permite companiei să beneficeze pe deplin de condiţiile de colaborare şi preţuri reduse pentru reparaţii, agreate cu reţeaua extinsă de service-uri auto cu care lucrează pe întreg teritoriul României.

"Ne interesează maxima satisfacţie a clienţilor şi a beneficiarilor poliţelor, de-a lungul întregului proces de soluţionare a dosarelor. Ne dorim ca Euroins România să fie recunoscut de către clienţi ca un partener corect, de încredere, căruia să îi încredinţeze asigurarea proprietăţilor, a activităţii profesionale sau a călătoriilor. Am constatat deja că numărul reclamaţiilor primite de la ASF a scăzut în ianuarie 2015 cu peste 30% în comparaţie cu ianuarie 2014", a adăugat Mihnea Tobescu.

EIG, acţionarul Euroins România, a achiziţionat în 2013 portofoliile Interamerican şi QBE în România şi Bulgaria, şi continuă strategia de extindere. Anul trecut, EIG a demarat activităţi extensive în Grecia, iar în 2015 analizează oportunităţile pe pieţe din Europa Centrală (Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb