Actualizare 21:53 Stratfor: "Este improbabil ca Rusia să supravieţuiască în forma actuală"
Este improbabil ca Federaţia Rusă să supravieţuiască în forma actuală, estimează Stratfor, susţinând că eşecul Moscovei de a-şi transforma veniturile din energie într-o economie care să se susţină singură o face vulnerabilă la fluctuaţia preţurilor.
Reprezentanţii agenţiei de analiză scriu că Rusia este lipsită de apărare împotriva forţelor pieţei, iar modul în care funcţionează ţara în privinţa distribuirii veniturilor şi a resurselor vor provoca un declin al Moscovei în materie de susţinere a infrastructurii naţionale, precum în anii '80 şi '90, şi la apariţia unor entităţi regionale ce vor fragiliza legăturile periferiei cu centrul.
În trecut, Moscova a rezolvat astfel de probleme prin poliţia secretă (KGB şi FSB, succesorul său). Totuşi, la fel ca în anii '80, poliţia secretă nu va putea să controleze forţele centrifuge, care vor îndepărta regiunile de capitală. Astfel, puterea FSB va slăbi, prin implicarea conducerii sale în economia naţională. Simultan cu clătinarea economiei, se va clătina şi puterea FSB. Fără teroarea inspirată de FSB, fragmentarea Federaţiei Ruse nu va putea fi evitată, menţionează agenţia americană de analiză.
---
Ţara noastră va juca un rol semnificativ într-o coaliţie regională antirusă condusă de Polonia şi patronată de Statele Unite ale Americii în prima jumătate a următorului deceniu, iar în a doua jumătate coaliţia va avea un rol major în remodelarea frontierelor ruseşti şi recuperarea teritoriilor pierdute, scrie agenţia de analiză STRATFOR, în previziunea pentru 2015-2025.
După ce puterea Moscovei va slăbi, alianţa va deveni dominantă nu doar în Belarus şi Ucraina, ci şi mai departe către est, consolidând poziţia economică şi politică a României, Poloniei şi SUA în regiune, preconizează agenţia americană.
Bucureştii şi Varşovia vor beneficia de pe urma parteneriatului strategic cu SUA, deoarece este în interesul Washingtonului, după ce intră într-o relaţie de tip strategic, să facă astfel încât partenerii săi să devină cât mai viguroşi economic, pentru ca aceştia să-şi stabilizeze societatea şi să devină capabili să-şi construiască forţa militară. Stratfor aminteşte că SUA şi-au prezentat clar interesul faţă de regiune.
România, Polonia şi Ungaria vor căuta să recupereze regiuni pierdute în favoarea ruşilor de-a lungul timpului, punctează Stratfor, adăugând că cele trei ţări vor acţiona ca să atragă Ucraina şi Belarus de partea lor, într-un proces mai amplu de fragmentare a Rusiei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.02.2015, 22:28)
Stratfor = Fumiginisti
sint scirbit de studiile lui Friedman asta, dar va trece mult timp pina multimea va vedea exact stilul de manipulare al CIA.
Hai Snowden !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.02.2015, 22:29)
Stratfor = Fumiginisti
sint scirbit de studiile lui Friedman asta, dar va trece mult timp pina multimea va vedea exact stilul de manipulare al CIA.
Hai Snowden !