Instanţa confiscă peste 6 milioane de lei din averea fostului director CFR Alexandru Noapteş

A.C.
Anticorupţie / 12 decembrie 2014

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv confiscarea sumei de 6,3 milioane de lei (1,4 milioane euro), reprezentând averea nejustificată a fostului director CFR Călători Alexandru Noapteş, potrivit surselor din presă.

Instanţa supremă a respins recursul declarat de Alexandru Noapteş şi de membri ai familiei acestuia, Cristina Noapteş şi Irina Noapteş, fiind menţinută hotărârea Curţii de Apel Bucureşti din 15 mai 2013.

Decizia vine după ce, pe 4 august 2011, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut instanţei confiscarea sumei de 9,8 milioane lei (aproximativ 2,7 milioane euro), reprezentând diferenţa între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 2005 - 2007 de către Alexandru Noapteş.

Potrivit ANI, veniturile totale obţinute de către Alexandru Noapteş şi de soţia sa, Manuela Noapteş, în perioada 2005 - 2007, au fost de 816.789 lei (aproximativ 232.385 euro).

Averea deţinută de soţii Noapteş, pentru care au fost identificate părţi de natură nejustificată, este, conform datelor înscrise în evidentele fiscale, de 10.642.768 lei (3.027.986 euro).

În august 2010, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Alexandru Noapteş, împreună cu doi foşti colaboratori apropiaţi - fostul director adjunct la SNTF CFR Călători Nacu Vanghele şi fostul director tracţiune la SNTF CFR Călători Nicolae Iosub - pentru o fraudă de 700.000 de euro.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0887
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3702
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4644
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8578
Gram de aur (XAU)Gram de aur627.8925

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb