Internaţional

29 septembrie 2010

Trei persoane au fost ucise în Columbia

F.A.Internaţional / 29 septembrie 2010

Trei persoane au fost ucise şi peste 30 au fost rănite după ce spectatorii au intrat într-o arenă unde se desfăşurau lupte cu tauri, într-un oraş din Columbia, transmite news.com.au, potrivit Hotnews.ro.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Obama explică de ce este creştin

F. A.Internaţional / 29 septembrie 2010

Preşedintele SUA, Barack Obama, a vorbit la o întâlnire cu simpatizanţii despre apartenenţa sa religioasă, spunând că a ales să fie creştin, informează Reuters.

Amnistie fiscală în Grecia

Amnistie fiscală în Grecia

ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 29 septembrie 2010

Grecia a prezentat, luni, un program de amnistie fiscală pentru rezolvarea unor procese vechi de până la zece ani, prin care ar putea atrage venituri de 500 de milioane de euro până la sfârşitul acestui an, informează Agerpres, citând agenţia...

Grevă a controlorilor traficului aerian din Belgia

F. A.Internaţional / 28 septembrie 2010

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să se deplaseze în perioada imediat următoare în Regatul Belgiei că există riscul ca traficul aerian din această ţară să fie perturbat din cauza grevei controlorilor aerieni de...

Analiză WBSSUA - jurnal bursier - 27 septembrie

WBSInternaţional / 28 septembrie 2010

Pieţele americane au încheiat ziua de luni în scădere, după o evoluţie mixtă marcată de influenţele contrare date de incertitudinile financiare din Europa şi de anunţurile privind activitatea de achiziţii a companiilor de pe ambele părţi ale...

Bursele asiatice, pe roşu

F.A.Internaţional / 28 septembrie 2010

Pieţele bursiere din Asia inclusiv Tokyo, Hong Kong şi Shanghai sunt pe minus, în această dimineaţă, după ce Wall Street a închis luni seara în scădere, scrie Hotnews.

FMI a vândut 88,3 tone de aur în anul încheiat la 26 septembrie.

Băncile centrale vând tot mai puţin aur

ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 28 septembrie 2010

Băncile centrale din lume şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au vândut aproape 94,5 tone metrice de aur în anul încheiat la data de 26 septembrie, cantitatea fiind cea mai mică de la lansarea acordurilor în acest sens, intrate în vigoare în...

Analiză WBSSUA - jurnal bursier - 24 septembrie

WBSInternaţional / 27 septembrie 2010

Indicii bursieri americani au inregistrat cresteri importante vineri, indicele S&P 500 ajungand la un nou maxim al ultimelor patru luni, pe fondul stirilor macroeconomice pozitive. Cererile pentru bunuri de lunga folosinta au crescut in luna...

Grevă feroviară în Grecia

F. A.Internaţional / 27 septembrie 2010

CFR Călători informează că, în zilele de 27 şi 28 septembrie 2010, are loc o grevă a personalului feroviar din Grecia. Din această cauză, între staţiile feroviare greceşti Kulata - Thessaloniki şi retur, călătorii vor fi transportaţi cu mijloace...

"Oracle" vrea noi achiziţii

Alina VasiescuZiarul BURSA #Internaţional / 27 septembrie 2010

"Oracle" Corp., al doilea producător mondial de software, care a realizat 65 de achiziţii în ultimii cinci ani, vrea să preia companii de pe segmentul semiconductorilor şi societăţi care produc programe specializate.

<< mai multe ştiri >>
Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0952
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3913
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5615
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8880
Gram de aur (XAU)Gram de aur643.3551

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro

more articles

targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo