Internaţional

18 decembrie 2011

Febra retrogradărilor face euro să transpire

Vlad F. DumeaInternaţional / 18 decembrie 2011

Crescânda speculaţie conform căreia cele mai îndatorate state ale Europei ar putea avea ratingul de creditare retrogradat va pune multă presiune pe euro săptămâna aceasta, iar semnele unei încetiniri a economiei din zona euro ar putea reprezenta o altă lovitură pentru moneda unică, relatează Wall Street Journal.

Irlanda va căuta să evite referendumul asupra pactului UE

F. A.Internaţional / 18 decembrie 2011

Guvernul irlandez va încerca să evite ţinerea unui referendum cu privire la noul tratat fiscal al Uniunii Europene, introducând reglementările privind deficitul bugetar direct în lege, decât prin amendarea constituţiei, conform unor oficiali guvernamentali citaţi de The Sunday Times.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

ALERTA murit Vaclav Havel, fost preşedinte al Cehiei

Vlad F. DumeaInternaţional / 18 decembrie 2011

Vaclav Havel, dramaturgul disident care a întrepătruns politica în teatru pentru a aduce un sfârşit paşnic comunismului din Cehoslovacia şi în urma căruia a devenit un erou al luptei epice ce a încheiat războiul rece, a murit la 75 de ani,...

UE oferă concedii plătite de contribuabili

Vlad F. DumeaInternaţional / 18 decembrie 2011

Zeci de mii de activişti politici, inclusiv sute ai Partidului Naţional Britanic (BNP), au primit concedii gratuite sau subvenţionate de către contribuabilii britanici şi europeni, informează The Telegraph.

Olandezii îşi cer scuze pentru abuz

Vlad F. DumeaInternaţional / 17 decembrie 2011

Episcopii catolici din Olanda şi-au oferit "sincerele scuze" victimelor abuzurilor sexuale, după ce un raport al unei comisii oficiale menţiona că prelaţii "au eşuat în a aborda adecvat" abuzul, inclusiv violul, ce a afectat mai...

Numărul victimelor din Cairo creşte

F. A.Internaţional / 17 decembrie 2011

Numărul victimelor din actele de violenţă reînnoite din capitala Egiptului a crescut peste noapte, pe fondul confruntărilor dintre soldaţii egipteni şi protestatari, ce a intrat astăzi în a doua zi de manifestare, informează New York Times.

UE şi Rusia îşi cimentează relaţiile

Vlad F. DumeaInternaţional / 17 decembrie 2011

Rusia şi Uniunea Europeană şi-au conturat paşii comuni pentru a uşura reglementările vizelor şi au confirmat pregătirea de a stabili un parteneriat în sectorul energetic şi în adresarea problemelor globale, potrivit Voice of Russia.

Moody's retrogradează ratingul Belgiei

Vlad F. DumeaInternaţional / 17 decembrie 2011

Compania de rating Moody's a retrogradat aseară ratingul Belgiei cu două nivele, afirmând că criza datoriilor a zonei euro ridică riscul de împrumutare al ţărilor cu mari griji ale datoriei publice, informează Reuters.

Acţiunile europene au închis în scădere

F.A.Internaţional / 16 decembrie 2011

Acţiunile europene au închis astăzi în scădere şi au avut în această săptămână cel mai mare declin de la sfârşitul luni noiembrie, instabilitatea pieţei fiind accentuată de expirarea unor contracte pentru instrumente derivate, transmite Reuters.

FMI şi UE contramandează misiunea în Ungaria

Vlad F. DumeaInternaţional / 16 decembrie 2011

Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţinal (FMI) au contramandat o misiune în Ungaria din cauza îngrijorărilor conform cărora autorităţile propun legi ce ar submina independenţa băncii centrale, riscând astfel planul naţional de asistenţă...

UE sancţionează oficiali belaruşi

Vlad F. DumeaInternaţional / 16 decembrie 2011

Guvernele UE au impus astăzi sancţiuni asupra doi oficiali belaruşi implicaţi în ancheta a doi activişti pentru drepturile omului, ce protestau împotriva represiunilor asupra societăţii civile în fostul stat sovietic, potrivit Reuters.

Internetul divide Europa

Vlad F. DumeaInternaţional / 16 decembrie 2011

Un nou raport afirmă că aproximativ un sfert din populaţia UE de 500 de milioane de locuitori nu au folosit niciodată internetul şi că este o crevasă din ce în ce mai largă între nordul iubitor de web şi sudul şi estul sărace, potrivit Deutsche...

Italia sprijină austeritatea UE

Vlad F. DumeaInternaţional / 16 decembrie 2011

Italia sprijină puternic agenda disciplinei fiscale cerută de către liderii Uniunii, a declarat premierul italian Mario Monti astăzi, citat de Wall Street Journal.

Criza Europei poate deţine seminţele afacerilor

Vlad F. DumeaInternaţional / 16 decembrie 2011

Companiile asiatice şi americane ce caută achiziţii în Europa ar putea accelera încheierea afacerilor anul viitor, după o încetinire în a doua jumătate a anului, semnalată de căderea euro şi prăbuşirea preţului acţiunilor cauzate de criza...

Lagarde: Nicio ţară nu este imună la criză

Vlad F. Dumea Internaţional / 16 decembrie 2011

Nicio ţară nu este imună în faţa "escaladării" crizei zonei euro şi fiecare trebuie să acţioneze pentru a preveni riscul unei depresii globale, a declarat ieri, directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), citat de Reuters.

<< mai multe ştiri >>
Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0947
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4429
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8949
Gram de aur (XAU)Gram de aur727.9905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo