Marea Britanie se va alătura discuţiilor UE

Vlad F. Dumea
Internaţional / 16 decembrie 2011

Oficialii britanici vor lua parte la discuţiile despre planului unui nou pact fiscal al UE, în ciuda refuzului lui David Cameron de a semna acordul, potrivit Sky News.

Premierul britanic a confirmat mişcarea într-o convorbire telefonică cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. Decizia vine în urma avertizării directorului Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, potrivit căreia criza datoriilor nu va putea fi rezolvată de Europa singură, şi a cerut tuturor statelor să lucreze împreună pentru a evita o depresiune economică ca cea a anilor 1930.

Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a afirmat: "Primul-ministru a reiterat că doreşte ca noul acord fiscal să reuşească şi să găsească calea potrivită ce asigură că instituţiile UE îşi îndeplinesc rolul de gardian al tratatului UE pe teme cum ar fi piaţa comună".

De asemenea, mişcarea vine în urma a mai multor crăpături în noul acord financiar al UE, Cehia şi Ungaria anunţând că nu vor semna pactul, decât dacă planurile de armonizare a taxelor sunt abandonate.

Premierul ceh, Petr Necas a afirmat: "Noi sprijinim soluţiile ce duc la stabilitatea zonei euro, dar suntem convinşi că armonizarea taxelor nu ar aduce nimic bun pentru noi".

Editorul economic al Sky, Ed Conway, a subliniat însă că nu doar cele două ţări est-europene au probleme cu noul tratat. Conway a adăugat: "Dacă te uiţi la Suedia, Finlanda, Danemarca sau Irlanda, reprezentanţii unui număr de ţări s-au întors la parlamentele lor naţionale, au examinat ceea ce se prezenta în faţa lor şi au afirmat că nu sunt 100% mulţumite cu ceea ce au semnat, în unele cazuri".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb