Investiţie de un miliard de euro a Volkswagen - blocată de taxele mari

A.I.
Companii / 30 august 2019

Sursa foto: TwitterBulgaria continuă să lupte pentru noua fabrică a Volkswagen, şi va face tot ce este posibil pentru a câştiga investiţia, a afirmat premierul Boyko Borissov într-un interviu acordat publicaţiei financiare germane Handelsblatt, transmite Novinite."În ceea ce priveşte riscul investiţiei, Bulgaria este mai bine poziţionată decât orice ţară din regiune". Investiţia Volkswagen în Bulgaria va fi benefică pentru întreaga Europă de Est, a declarat Borissov.Acesta a scos în evidenţă avantajele Bulgariei: sistemul fiscal competitiv, legislaţia prietenoasă cu mediul de afaceri, legăturile bune de transport şi costul scăzut al forţei de muncă.Decizia finală privind investiţia Volkswagen este aşteptată la începutul lunii septembrie.Volkswagen încă nu a luat o decizie privind construirea unei noi fabrici multibrand în Turcia, a afirmat luna trecută un purtător de cuvânt al grupului german Leslie Bothge."În ultimele luni, am examinat diverse locaţii din Europa şi am făcut o listă scurtă. Nivelul preliminar al negocierilor este acum însoţit de discuţii concrete, dar o decizie finală va fi luată pe baza rezultatelor discuţiilor. Nu putem da publicităţii detaliile privind locaţiile specifice", a spus Leslie Bothge.Declaraţia vine după ce publicaţia Automobilwoche a anunţat, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Volkswagen intenţionează să construiască o nouă fabrică multibrand în Turcia. Consiliul de supervizare al Volkswagen a decis ca noua unitate să fie construită în apropierea oraşului Izmir, unde vor fi produse şi modele Skoda - subsidiara Volkswagen - susţinea Automobilwoche.Şi presa internaţională a speculat că Turcia este favorită, deoarece Qatar - care deţine o participaţie de 17% la grupul german - are o influenţă decisivă în privinţa deciziei şi sprijină autorităţile de la Ankara pentru a obţine investiţia.În mai, săptămânalul ceh Skodovacky anunţa că o nouă facilitate de producţie pentru modelele Skoda şi Volkswagen va fi construită în Turcia sau Bulgaria.stat membru al UE, a explicat şeful sindicatului Skoda, Jaroslav Povík, pentru publicaţia cehă.La noua unitate din Europa de Est, care ar urma să aibă 5.000 de angajaţi, vor fi produse SUV-urile Skoda Karoq şi Seat Ateca, acestea fiind în prezent fabricate la Kvasiny (Cehia).Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania. Share Tweet LinkedIn Whatsappbulgaria, fabrica, volkswagen, fabrica, turciaOpinia Cititoruluiscrie opinia ta aiciNume (opţional)Email (opţional)Titlu (opţional)MesajAcordPrin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.- Utilizaţi un limbaj decent.Redacţia îşi rezervă dreptul să elimine opiniile neinteligibile în mod grav şi pe cele mahalageşti, înţelegând prin asta pe cele cu tentă anti-socială, obscene şi/sau insultative, ca şi pe acelea care nu se referă la articolul în chestiune.Nu sunt acceptate incitările la ură socială şi/sau xenofobie, discriminările referitoare la sex, vârstă sau de altă natură.Nu sunt acceptate anunţuri publicitare.Nu inseraţi linkuri sau adrese de email în textul opiniilor.Repetarea deliberată a unuia şi aceluiaşi mesaj (sau variante) poate fi considerată drept propagandă; propaganda, în această formă, este interzisă.- nu sunt acceptate ameninţările de orice natură;- nu este acceptată hărţuirea ziariştilor Redacţiei BURSA;- este interzisă defăimarea Ziarului BURSA;- nu este acceptată dezvăluirea identităţii vreunui comentator de la secţiunea de opinii, fără acordul scris al aceluia, depus la Redacţie.Nu este acceptată folosirea numelor ziariştilor BURSA pentru falsificarea semnăturii opiniilor.Nu este acceptată substituirea de nume.Redacţia îşi rezervă dreptul să şteargă opiniile şi să interzică accesul unora la postarea de opinii, atunci cînd apreciază că sunt de rea credinţă.Abaterile de la acest regulament conduc la eliminarea opiniilor postate (un echivalent al autocenzurii celui care a scris mesajul, iar nu o cenzură practicată de ziar).PRECIZĂRI:- Toate opiniile exprimă punctul de vedere ale autorilor, iar nu ale administratorului (excepţie făcând mesajele scrise chiar de către administrator); nu ne asumăm responsabilitatea pentru materialele postate pe acest site de către alte persoane decât cele autorizate de ziarul BURSA.- Postarea unui mesaj înseamnă acceptarea tacită a acestui regulament.În cazul în care ne solicitaţi răspunsuri individuale, vă rugăm să completaţi cu adresa de email reală; vom încerca, în limita timpului disponibil, să răspundem tuturor întrebărilor dumneavoastră.Trimite OpiniaDIN ACEEAŞI SECŢIUNECompaniiFondurile europene pentru investiţii în sisteme de irigaţii au fost epuizateAFIR:Fondurile europene pentru investiţii în sisteme de irigaţii au fost epuizateCompanii /A.M. - 30 august, 16:22( nr. ordine 45, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378903 )cuvinte cheie: bursa, afir, fonduri europene, irigatiiaccesări roboţi 36"Aspectele sesizate de comunitatea ,,STOP Defrişărilor" se află în cercetare"ROMSILVA:"Aspectele sesizate de comunitatea ,,STOP Defrişărilor" se află în cercetare"Companii /I.A. - 30 august, 15:15( nr. ordine 44, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378896 )cuvinte cheie: bursa, romsilva, stop defrisarilor, cercetariaccesări roboţi 55Sursa foto: economie.gov.roTransgaz şi Black Sea Oil&Gas semnează ordinul de începere a lucrărilor pentru preluarea gazelor din Marea NeagrăCompanii /T.T. - 30 august, 15:08( nr. ordine 45, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378895 )cuvinte cheie: bursa, transgaz, black sea oil, marea neagra, ministerul economiei, dancilaaccesări roboţi 77Noile negocieri dintre Renault şi Fiat, dezminţiteOFICIAL FRANCEZ:Noile negocieri dintre Renault şi Fiat, dezminţiteCompanii /T.E. - 30 august, 13:55( nr. ordine 43, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378879 )cuvinte cheie: bursa, negocieri, renault, fiat, nissanaccesări roboţi 66Ţiriac Leasing asigură transmisia online a Festivalului Internaţional George EnescuŢiriac Leasing asigură transmisia online a Festivalului Internaţional George EnescuCompanii /T.E. - 30 august, 13:17( nr. ordine 44, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378873 )cuvinte cheie: bursa, tiriac leasing, transmisie online, live streaming, concerte, recitaluri, george enescuaccesări roboţi 63Abrogarea OUG 19 ar reduce RRR a distribuitorilor de energie electrică şi gazeANRE:Abrogarea OUG 19 ar reduce RRR a distribuitorilor de energie electrică şi gazeCompanii /M.G. - 30 august, 12:00( nr. ordine 44, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378863 )cuvinte cheie: bursa, anre, oug 19, electrica, camera deputatiloraccesări roboţi 66Citeşte toate articolele din CompaniiActualitateNoi reguli de circulaţie rutieră în zona aeroportului Henri CoandăPENTRU REALIZAREA CĂII FERATE DINTRE AEROPORT ŞI GARA DE NORDNoi reguli de circulaţie rutieră în zona aeroportului Henri CoandăMiscellanea /George Marinescu - 30 august, 17:00 ( nr. ordine 45, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378907 )cuvinte cheie: bursa, cale ferata, aeroportul otopeni, lucrari, cnab, cfr sa,accesări roboţi 6Teodor MeleşcanuTEODOR MELEŞCANU:"Dăncilă a ''rătăcit'' cererea de rechemare a lui Maior"Politică /M.I. - 30 august, 16:54 ( nr. ordine 45, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378906 )cuvinte cheie: bursa, teodor melescanu, maior, recemare, cerereaccesări roboţi 7Arieratele bugetului general consolidat, în scădere cu 5,5%Arieratele bugetului general consolidat, în scădere cu 5,5%Miscellanea /M.A. - 30 august, 16:48 ( nr. ordine 45, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378905 )cuvinte cheie: bursa, arieratele, in scadere, mfpaccesări roboţi 18Octavian Popa (Sursă foto: Facebook)OCTAVIAN POPA:"ALDE începe strângerea semnăturilor pentru susţinerea lui Mircea Diaconu la prezidenţiale"Politică /A.I. - 30 august, 16:32 ( nr. ordine 45, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378904 )cuvinte cheie: bursa, ocavian popa, alde, tulcea, mircea diaconuaccesări roboţi 32Christopher Dembik (Sursa foto: Twitter)CHRISTOPHER DEMBIK, DIRECTOR ANALIZĂ MACRO SAXO BANK:"Nouă economii mari se află în prag de recesiune"Internaţional /M.G. - 30 august, 16:22 ( nr. ordine 45, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378902 )cuvinte cheie: bursa, dembik, saxo bank, recesiune, sua, chinaaccesări roboţi 36"România respectă normele sanitar-veterinare privind bunăstarea şi exportul animalelor"MADR:"România respectă normele sanitar-veterinare privind bunăstarea şi exportul animalelor"Miscellanea /I.M. - 30 august, 16:11 ( nr. ordine 44, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378901 )cuvinte cheie: bursa, madr, transport, ovineaccesări roboţi 35Citeşte toate articolele din ActualitateZiarul BURSA30 augustNu ştim dacă vom avea gaze la iarnă, dar nici asta nu trebuie să ştimNu ştim dacă vom avea gaze la iarnă, dar nici asta nu trebuie să ştimCompanii /Ramona Radu - 30 august ( nr. ordine 30, caseta mare 1, caseta mica 0, id_articol 378819 )cuvinte cheie: bursa, energie, rezerve, gazeaccesări roboţi 159Julian Emanuel, strateg-şef la firma de brokeraj BTIG (sursa foto http://research.btig.com)JULIAN EMANUEL, STRATEG-ŞEF BTIG:"Cea mai masivă bulă din istoria pieţelor financiare stă să explodeze"Piaţa de Capital /Mihai Gongoroi - 30 august ( nr. ordine 29, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378824 )cuvinte cheie: bursa, banci centrale, bula, istorie, piete financiareaccesări roboţi 178MANDATUL BĂNCILOR CENTRALE INCLUDE ŞI ELIMINAREA LIDERILOR ALEŞI DEMOCRATIC?Un fost oficial al Federal Reserve îndeamnă la revoltă împotriva preşedintelui TrumpMacroeconomie /Călin Rechea - 30 august ( nr. ordine 28, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378827 )cuvinte cheie: bursa, federal reserve, trump, banci centraleaccesări roboţi 148Creştere de 29% pentru acţiunile Fondul ProprietateaDE LA ÎNCEPUTUL ANULUICreştere de 29% pentru acţiunile Fondul ProprietateaPiaţa de Capital /Andrei Iacomi - 30 august ( nr. ordine 27, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378828 )cuvinte cheie: bursa, crestere, fondul proprietarea, oug 114accesări roboţi 166Dana GîrboveanCSM, O INSTITUŢIE GÎRBOVITĂ DE LIA SAVONEAJoaca de-a demisiaPolitică /GEORGE MARINESCU - 30 august ( nr. ordine 26, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378807 )cuvinte cheie: bursa, csm, lia savonea, respingere, numire, magistrat, dana girboveanaccesări roboţi 184Legea progresuluiEditorial /Cornel Codiţă - 30 august ( nr. ordine 25, caseta mare 0, caseta mica 1, id_articol 378810 )cuvinte cheie:accesări roboţi 149Citeşte Ziarul BURSA din 30 augustPe scurtLichiditate de 3,42 milioane de euro pe BVBLA MIJLOCUL ŞEDINŢEI:Lichiditate de 3,42 milioane de euro pe BVBPiaţa de Capital /T.E. - 30 august, 14:05( nr. ordine 0, caseta mare 0, caseta mica 0, id_articol 378884 )cuvinte cheie: bursa, bvb, lichiditate, indici, depreciereaccesări roboţi 63Bursele asiatice închid în teritoriu mixtBursele asiatice închid în teritoriu mixtInternaţional /M.I.A. - 30 august, 13:35( nr. ordine 0, caseta mare 0, caseta mica 0, id_articol 378875 )cuvinte cheie: bursa, asia, inchidere, indici, mixt,accesări roboţi 54Euro s-a apreciat la 4,7294 leiEuro s-a apreciat la 4,7294 leiBănci-Asigurări /T.E. - 30 august, 13:10( nr. ordine 0, caseta mare 0, caseta mica 0, id_articol 378872 )cuvinte cheie: bursa, bnr, curs, euroaccesări roboţi 59ROBOR la trei luni a stagnat la 3,05%ROBOR la trei luni a stagnat la 3,05%Bănci-Asigurări / I.M.A. - 30 august, 11:13( nr. ordine 0, caseta mare 0, caseta mica 0, id_articol 378855 )cuvinte cheie: bursa, robor, trei luni, sase luni, ircc,accesări roboţi 68Bursele europene au deschis în creştereBursele europene au deschis în creştereInternaţional /T.I. - 30 august, 11:04( nr. ordine 0, caseta mare 0, caseta mica 0, id_articol 378851 )cuvinte cheie: bursa, europa, deschidere, indici, apreciereaccesări roboţi 63Indicii BVB au deschis în scădereIndicii BVB au deschis în scăderePiaţa de Capital /I.M. - 30 august, 10:26( nr. ordine 0, caseta mare 0, caseta mica 0, id_articol 378848 )cuvinte cheie: bursa, bvb, deschidere, indici, scadere,accesări roboţi 71Wall Street a închis în teritoriul pozitivWall Street a închis în teritoriul pozitivInternaţional /I.I. - 30 august, 09:02( nr. ordine 0, caseta mare 0, caseta mica 0, id_articol 378842 )cuvinte cheie: bursa, indici, suaaccesări roboţi 84Bursele asiatice erau în creştereLA MIJLOCUL ŞEDINŢEI:Bursele asiatice erau în creştereInternaţional /D.D. - 30 august, 08:59( nr. ordine 0, caseta mare 0, caseta mica 0, id_articol 378841 )cuvinte cheie: bursa, indici, asiaaccesări roboţi 78Cotaţii Internaţionalevezi aici mai multe cotaţiiBursa Construcţiilorwww.constructiibursa.roCaută in site...Click să citeşti ziarul

Constructorul auto german Volkswagen poartă discuţii cu oficialii de la Ankara cu privire la regimul fiscal în domeniul auto din Turcia, în contextul în care vrea să ajungă la un acord privind o investiţie de un miliard de euro într-o uzină de asamblare în Turcia, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.

Oficial, Volkswagen a informat, luna trecută, că nu a luat încă o decizie cu privire la ţara care va găzdui noua sa uzină, dar sursele din apropierea acestui dosar au declarat că Volkswagen înclină să investească în Turcia şi este pe punctul să ia o decizie în acest sens.

"Volkswagen este în mare parte gata să investească un miliard de euro în Turcia", a apreciat una dintre surse.

Discuţiile cu autorităţile de la Ankara vizează taxele pe autovehicule. Conform regimului fiscal din Turcia, achiziţiile de autoturisme sunt vizate de o taxă specială pe consum care vizează între 45% şi 60% pentru autoturismele cu motoare de până la 1,6 litri şi creşte până la 100%-110% pentru cele cu motoare de până la 2 litri.

"Singura cerere deosebită a Volkswagen vizează taxarea de pe piaţa autovehiculelor", a subliniat o sursă citată de Reuters, adăugând că autorităţile din Turcia încearcă să găsească o formulă care să răspundă la îngrijorările Volkswagen fără a-i dezavantaja pe actualii producători de autoturisme din Turcia.

O serie de mari constructori auto, precum Fiat, Renault, Ford, Hyundai şi Toyota, au produs peste 1,3 milioane autovehicule în Turcia anul trecut.

Taxele mari practicate de Turcia pentru autoturismele mari îi determină pe mulţi cumpărători şi producători locali să se orienteze spre autoturismele cu motoare mici. În 2018 autoturismele cu motoare mai mici de 1,6 litri au reprezentat 96% din piaţa autoturismele noi din Turcia.

Volkswagen a analizat şi posibilitate de a construi uzina în Bulgaria, dar sursele susţin că, în prezent, grupul german este pe punctul de a finaliza un acord cu Turcia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb