Iohannis a promulgat Legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice

Marius Constantin
Bănci-Asigurări / 18 iunie 2015

Iohannis a promulgat Legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretul pentru promulgarea Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, conform căreia orice cetăţean aflat în incapacitate de plată a datoriilor, nu din vina sa, îşi poate reeşalona datoriile pe o perioadă de cinci ani, arată un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Cătălin Voivozeanu, unul dintre liderii Grupului clienţilor cu credite în franci elveţieni, a declarat că promulgarea acestei legi "nu are niciun fel de aplicabilitate sau poate se vor găsi vreo 5-10 persoane să-şi ceară insolvenţa. Altă lege care ajută de fapt băncile şi nu debitorii".

Camera Deputaţilor a adoptat, luna trecută, în unanimitate, proiectul Legii insolvenţei persoanelor fizice, fiind for decizional. De asemenea, toate grupurile parlamentare au susţinut acest proiect iniţiat de Ana Birchall, deputat PSD, şi de alţi 153 de parlamentari.

Deputatul PSD Ana Birchall, iniţiatorul proiectului, ne-a explicat recent: "Va fi constituită o comisie (n.r. naţională) de insolvenţă, cel mai probabil alcătuită din reprezentanţi ai anumitor autorităţi, cum ar fi ANPC, BNR etc., care va monitoriza modul de rambursare a datoriilor. Dacă cineva nu va fi de acord cu procedura stabilită în cadrul acestei comisii, atunci se poate face contestaţie şi se merge în instanţă. Astfel, degrevăm instanţele de o serie de dosare, iar debitorul, care va putea propune modul de rambursare a datoriilor, pentru că are acest drept, nu va mai fi nevoit să aştepte o lungă perioadă de timp ca să ia instanţa o decizie".

Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), ne-a declarat, luna trecută, că debitorilor care vor intra în insolvenţă li se va schimba viaţa, explicând: "Pentru bănci legea este binevenită întrucât condiţia de intrare în insolvenţă este ca restanţele să depăşească trei luni, iar în acest caz oricum băncile îşi provizionează creditele. Nici faptul că imobilele nu mai pot fi executate timp de cinci ani, cât persoanele fizice se află în insolvenţă nu afectează băncile, pentru că oricum nu avem o piaţă imobiliară pe care să existe suficientă cerere astfel încât operatorii bancari să-şi vândă toate imobilele executate. În schimb, celor care vor intra în insolvenţă li se va schimba viaţa. De aceea îi sfătuiesc să se gândească bine înainte să-şi declare insolvenţa, să analizeze legea cu atenţie şi să se consulte cu un specialist care cunoaşte bine respectivele reglementări".

Practicienii în insolvenţă susţin că această măsură a fost solicitată chiar de justiţie, care nu deţine logistica necesară pentru coordonarea unui număr ridicat de dosare pe această speţă.

Ana Birchall a subliniat că proiectul pe care l-a iniţiat este "echilibrat şi nu favorizează nici debitorul, nici creditorul, ci principiul de drept al egalităţii de instrumente juridice şi îi permite debitorului de bună-credinţă să îşi poată reeşalona datoriile, evitând executarea silită".

Potrivit domniei sale, din momentul deschiderii insolvenţei, nu mai sunt acumulate penalităţi, orice procedură de executare silită fiind stopată.

Comunitatea bancară apreciază că noua lege asigură un cadru de reglementare mai echilibrat faţă de proiectele puse în discuţie în ultimii cinci ani.

Reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) au precizat că Legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice nu înseamnă ştergerea datoriilor.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Felicitari.

    Astept sa se mai inchida din banci ifn-uri. 

    Acuma pot sa dau faliment linistit si cu mine sa se duca si bancile conduse de diavol in iad.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb