IPOTEZE DE WEEKEND Ieşirea din scenă

Asemenea actorilor de teatru, oamenii politici aşezaţi în centrul scenei, de soartă, de alţi oameni, de ei înşişi şi, uneori, chiar de istorie, au ca punct definitoriu al rolului pe care îl joacă ieşirea din scenă. Dacă vrei să înţelegi un personaj, musai trebuie să analizezi cum, cînd, de ce şi cu ce consecinţe se produce ieşirea lui din scenă. Cea finală! La Shakespeare, pentru că tot am vorbit de curînd despre Hamlet, cel puţin în drame, ieşirea din scenă a personajelor principale se face pe uşa neagră a morţii. De regulă, în ultima scenă. Hamlet moare, Richard al III-lea moare, Romeo şi Julieta mor şi ei, Regele Lear moare, Macbeth moare, Cezar moare...să n-o mai lungim! La Caragiale, dimpotrivă. În Noaptea Furtunoasă, în D'ale Carnavalului, în Scrisoarea Pierdută, personajele principale, după ce şi-au depănat povestea, rămîn în scenă! Trahanache, Tipătescu, Caţavencu et comp. chefuiesc de zor în grădina primăriei, după anunţarea rezultatelor alegerilor. Toată lumea a învins şi sărbătoreşte victoria! Chiar şi Caţavencu! După cum excelent a marcat, în cele două montări gemene de la Bulandra, regia lui Liviu Ciulei, cheful popular se prelungeşte şi după căderea cortinei! La rîndul lor, Jupîn Dumitrache, Veta, Ziţa, Rică, după ce au lămurit toate cele cîte erau de lămurit, inclusiv povestea străvezie a legăturii de şic a lui Iordache uitată pe perna patului de noapte al coanei Veta, ”pornesc cu toţii veseli spre fund”, după cum zice indicaţia de scenă a lui Caragiale. Nu pleacă, se duc să petreacă puţin, de bucurie. Cît despre perechile încrucişate ale poveştii din carnaval, finalul este tot pe scenă, unde se pune de o masă: ”Masă? Care va să zică ne-ncurcăm iar?” zice cu tîlc ”Catindatul”. ”Cu plăcere neică”, îi răspunde vădit încîntat Nae! ”Aida la masă!” Ce mesaj trimite Caragiale către noi? Simplu: Piesa s-a terminat. N-aveţi decît să plecaţi acasă, să uitaţi de ea, de azi, de mîine, de cînd vreţi, n-are decît să nu vă pese de tot ce aţi văzut...orice aţi face, însă, ele, personajele mele, vor rămîne aici, pe scenă! Vreţi nu vreţi, aici o să le găsiţi şi mîine şi poimîine şi cît o să mai ştie cineva de scrierile lui Caragiale! Şi, adevăr grăit-a, acolo sunt şi azi! Există piese în care personajul principal iese din scenă pentru ultima dată, ca să meargă undeva. Cu un ţel. Altele, în care iese pentru a-şi trăi triumful, sau înfrîngerea, pentru a pune ceva în ordine, la locul lui, pentru a vedea neapărat pe cineva, pentru a se pierde fără de urmă în negură sau pentru a se regăsi pe sine etc. Fiecare dintre aceste finaluri spune ceva esenţial desprea traiectoria umană, exterioară şi interioară, a personajului respectiv. O defineşte.

Ei bine, vremurile acestea dintre veacuri, pe care ne este dat să le trăim, sunt definite mai mult decît orice de aşteptarea ieşirii finale din scenă a unor personaje a căror putere pare aproape fără limită. Cum va ieşi din scenă Putin? Cel mai probabil, asemenea lui Stalin, al cărui rol l-a adoptat cu credinţa într-un destin, al său, care nu poate fi măsurat cu nici o altă unitate de putere. Căzut pe podelele palatelor aurite, unde va fi lăsat să zacă, fără ajutor, tocmai de către cei care ar trebui să intervină, să îl salveze. Ei, însă, sunt bucuroşi, se grăbesc să îl vadă ”plecat”, odată pentru totdeauna. Să îi ia locul. Cine va juca rolurile cuplului Beria-Malenkov? Dar pe al lui Hrusciov. Dar pe al mareşalului Jukov, cel care l-a arestat pe Beria şi a schimbat, astfel, macazul istoriei? Se poate face, desigur, şi ipoteza ieşirii din scenă pe scenariul Lenin. Un atentat care îl scoate definitiv din rol, chiar dacă nu îl omoară pe loc. O lovitură de palat, pe modelul ”revoluţiilor” din 1989, din fostul lagăr socialist? Mai puţin probabil. Schimbările de la vîrf, în fosta Europă de est, nu ar fi fost posibile fără impulsul politic, coordonarea specifică şi sprijinul logistic esenţial al Moscovei. Cine să-i ajute pe complotiştii de la Moscova? Diaspora miliardarilor fugiţi din Rusia pentru a scăpa de biciul lui Putin? Aproape imposibil. FSB-ul şi Armata, poate, dacă îşi dau mîna şi se hotărăsc să coopereze pentru a vacanta şi apoi desfiinţa rolul de ţar asumat de Putin? Nu imposibil, dar nici uşor, deloc simplu de realizat. Există un soi de ecuaţie a reuşitei complotului de palat: cercul complotiştilor şi al susţinătorilor lor trebuie să fie mai larg şi mai puternic decît cercul celor care îl vor sprijini pe Putin pînă la capăt, indiferent de costuri. Pentru că această inegalitate nu a fost rezolvată corect, puciurile împotriva lui Hitler, ca şi cel pus la cale împotriva lui Ceauşescu, înainte de decembrie 1989, împotriva lui De Gaule etc au eşuat.

Al doilea personaj esenţial al piesei ce se joacă pe scena lumii, acum, este desigur Trump. Ieşirea lui din scenă este, de departe, evenimentul care va produce cele mai ample consecinţe politice. În America precum şi în restul lumii. Va fi răpus, în cele din urmă, de săgeţile justiţiei? Va sfîrşi alungat de la Casa Albă, asemenea lui Nixon? Se va prăbuşi sub oprobiul public, odată cu devoalarea deplină a rolului său în ecuaţia Epstein şi în evenimentele prin care a încercat să îşi prelungească primul mandat prezidenţial? Prin devoalarea manevrelor îndelungi şi elaborate care ţintesc suspendarea sistemului democratic de alegere a Preşedintelui SUA şi prelungirea sine die a actualului mandat Trump, sub pretextul stării de urgenţă marcată de masive mişcări de protest şi nesupunere civică, de război civil, chiar? Va ieşi din scenă înainte sau după ce îşi va fi pus pe cap coroana primului rege-republican al Statelor Unite? Fiecare dintre aceste finaluri duce istoria Americii şi a lumii în direcţii foarte diferite, cu consecinţe enorme pentru evoluţiile politice din celelate zone ale globului.

Chiar dacă la alt nivel al consecinţelor, alte două ieşiri din scenă sunt aşteptate. Cea a lui Xi Jinping în China şi cea a lui Macron, în Franţa. Ambele, funcţie de scenariu, cu consecinţe care vor afecta nu doar zonal, ci întregul construct geopolitic al lumii actuale. Revoltă populară, ”o nouă revoluţie”, mareea electorală, lovitură de palat, ieşirea ”de bună voie” din scenă, cu ajutorul binevoitor al ”prietenilor”? Depinde!

Vestea bună este că ieşirile din scenă aici la noi, pe meleagurile mioritice, sunt aproape fără consecinţe. A ieşit din scenă Ceauşescu? Nu-i nimic! Trei decenii şi jumătate mai tîrziu, ideologia regimului său, metodele lui politice, ”conceptele călăuzitoare”, apucăturile şi chiar limbajul de lemn al politicii din ”vremurile de aur” înfloresc bogat, din nou, pe meleagurile noastre, în deplină libertate. Mai mult, au ajuns să reprezinte Viitorul!

Ipoteze, desigur!