Irineu Darău standardizează managementul companiilor de stat

A.M.
Politică / 22 iulie, 15:22

Irineu Darău standardizează managementul companiilor de stat

Irineu Darău, ministrul interimar al Economiei, anunţă standardizarea abordării în managementul celor 47 de companii de stat, transmite News.ro.

Aceste entităţi înregistrează întârzieri mari şi o gestionare neunitară, conform sursei citate.

"Şase luni ne-au dat timp să deblocăm ce era esenţial: antreprenori plătiţi la timp, industrie de apărare repoziţionată prin programul SAFE, un stat mai simplu prin paşi concreţi în digitalizare, o Românie prezentă acolo unde se decide viitorul economic european şi un turism încurajat prin măsuri concrete, punctual", a declarat Irineu Darău, ministrul interimar al Economiei, potrivit agenţiei menţionate.

Demnitarul prezintă priorităţile pe termen scurt din cadrul instituţiei, informează News.ro.

"Pe termen scurt, urmează să fie contractate încă aproximativ 5.500 de firme prin programul Start-up Nation, să se treacă de la acordurile semnate prin SAFE la fabrici funcţionale şi locuri de muncă reale, monitorizate, conform condiţiilor de cooperare, să finalizăm strategia de transformare digitală a României şi să o supunem consultării publice, să definim o nouă strategie IMM pentru 2027-2033 şi cadrul legal pentru IMM-urile inovatoare, să standardizăm şi eficientizăm guvernanţa corporativă", a afirmat Irineu Darău, ministrul interimar al Economiei, conform sursei citate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2542
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.2649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb