Israelul spune că recunoaşterea unilaterală a unui stat palestinian ar duce la "măsuri unilaterale"

A.B.
Internaţional / 11 mai

Israelul spune că recunoaşterea unilaterală a unui stat palestinian ar duce la "măsuri unilaterale"

Recunoaşterea unilaterală a unui stat palestinian ar conduce Israelul să ia 'măsuri unilaterale', a avertizat duminică ministrul israelian de externe, Gideon Saar, ca reacţie la discuţiile în derulare legate de această chestiune, relatează AFP, care afirmă cele ce urmează.

'Orice încercare (de recunoaştere) unilaterală (...) nu ar face decât să dăuneze perspectivelor viitoare ale unui proces bilateral şi ne-ar împinge să luăm măsuri unilaterale ca răspuns', a declarat Saar după o întâlnire cu omologul său german, Johann Wadephul, la Ierusalim.

Pe de altă parte, Germania susţine principiul unei soluţii cu două state, cu o recunoaştere bilaterală a statelor israelian şi palestinian.

'Perspectiva unei soluţii cu două state este cea mai bună şansă de a trăi în pace, siguranţă şi demnitate atât pentru israelieni, cât şi pentru palestinieni, iar aceasta nu trebuie să fie obstrucţionată nici de avansarea construcţiei de colonii ilegale şi nici de o recunoaştere prematură a unui stat palestinian', a subliniat Wadephul.

Aproape 150 de ţări recunosc statul palestinian. În mai 2024, Irlanda, Norvegia şi Spania au făcut acest pas, urmate de Slovenia în iunie.

Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să co-prezideze în iunie, împreună cu Arabia Saudită, o conferinţă internaţională la Naţiunile Unite pentru a relansa soluţia cu două state, palestinian şi israelian.

El şi-a exprimat speranţa că astfel ar putea 'declanşa o serie de decizii de recunoaştere' a unui stat palestinian, în special din partea Franţei, dar şi de recunoaştere a Israelului, de către mai multe ţări din lumea arabo-musulmană.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi mai mulţi miniştri din guvernul său - unul dintre cele mai de dreapta din istoria ţării - au reiterat în ultimele luni că se opun înfiinţării unui stat palestinian. Pentru ei, aceasta ar însemna, aşa cum a repetat Saar duminică, 'a recompensa terorismul Hamas'.

Războiul din Gaza a fost declanşat de atacul comis pe 7 octombrie 2023 de către mişcarea islamistă palestiniană Hamas, care a dus la moartea a 1.218 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, conform unui bilanţ al AFP bazat pe date oficiale.

Campania de represalii israeliene a provocat cel puţin 52.829 de morţi în Fâşia Gaza, în mare parte civili, conform datelor Ministerului Sănătăţii al Hamas, considerate de încredere de ONU, conform sursei citate.

Dintre cele 251 de persoane răpite în acea zi, 58 sunt încă reţinute în Gaza, dintre care 34 au fost declarate moarte de către armata israeliană. Hamas reţine de asemenea rămăşiţele unui soldat israelian ucis în timpul unui război anterior în Gaza, în 2014.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.1165
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5490
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4699
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0357
Gram de aur (XAU)Gram de aur486.4063

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb