Jeff Bezos a vândut acţiuni Amazon în valoare de 2,8 miliarde de dolari

T.T.
Companii / 6 august 2019

Jeff Bezos a vândut acţiuni Amazon în valoare de 2,8 miliarde de dolari

Jeff Bezos, directorul general şi fondatorul Amazon, a vândut, joi şi vineri, acţiuni în valoare de 990 milioane de dolari, iar valoarea totală a titlurilor vândute, săptămâna trecută, a ajuns la 2,8 miliarde de dolari, se arată într-un document al organismelor de reglementare, transmite Reuters.

Reprezentanţii Amazon, cel mai mare retailer online, nu au dorit să comenteze vânzarea acţiunilor de către Bezos.

Decizia vine ca urmare a planului anunţat anterior prin care şeful Amazon vinde anual acţiuni în valoare de aproximativ un miliard de dolari pentru a-şi finanţa o nouă firmă, Blue Origin.

Fosta soţie a lui Bezos, Mackenzie Bezos, care deţine, în prezent, acţiuni Amazon în valoare de peste 37 miliarde de dolari, este acum al doilea mare acţionar individual al companiei americane şi ocupă locul 23 în clasamentul miliardarilor.

Conform datelor bursiere de săptămâna trecută, Jeff Bezos, în vârstă de 55 de ani, şi-a păstrat o participaţie de 12% în Amazon, în valoare de 109 miliarde de dolari, şi rămâne cel mai bogat om din lume.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7356
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3104
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.0040

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb