Kremlinul afirmă că va "reflecta" la propunerea de încetare a focului în Ucraina

A.B.
Internaţional / 10 mai 2025

Kremlinul afirmă că va "reflecta" la propunerea de încetare a focului în Ucraina

Kremlinul a afirmat sâmbătă că va ''reflecta'' la propunerea de încetare a focului în Ucraina prezentată de aliaţii occidentali ai Kievului, avertizând însă că ''este inutil să se facă presiuni asupra Moscovei'', transmite presa internaţională.

''Vom reflecta la asta. Este vorba despre o nouă evoluţie'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru postul de televiziune american CNN, potrivit presei oficiale ruse.

''Însă a încerca să se facă presiuni asupra noastră este absolut inutil'', a adăugat el.

Cancelarul german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierii britanic Keir Starmer şi polonez Donald Tusk, aflaţi sâmbătă la Kiev, i-au propus Moscovei o încetare a focului completă şi necondiţionată pentru 30 de zile, începând din 12 mai.

Uniunea Europeană şi SUA au impus deja mai multe pachete de sancţiuni împotriva Rusiei, după ce aceasta a lansat în februarie 2022 o agresiune militară ilegală, nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Normal ca vor reflecta,

    deoarece ei nu au pierdut inca, ca ceilalti, capacitatea de a gandi 

    1. Votezi cu Simion, nu?

      : ) 

      Fara cap, dar cu doua maini.

      ...

      Normal ca vor reflecta fix 30 de zile.

      Si cum rusii nu pot face 2 lucruri deodata, vor opri razboiul 

    Comentatorul 1 este din Transnistria.

    Se vede clar ca Putin nu vrea pacea 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7356
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3104
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.0040

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb