MADR:Propunere de modificare a OUG care instituie granturi agricultorilor afectaţi de seceta pedologică

V.G.
Politică / 5 decembrie 2022

Propunere de modificare a OUG care instituie granturi agricultorilor afectaţi de seceta pedologică

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a postat, astăzi, în transparenţă decizională un proiect de Ordonanţă de urgenţă prin care se propune modificarea OUG 157 din 2022, ce a fost publicată în MO al României, Partea I, nr. 1.111 din 17 noiembrie 2022, prin care a fost instituită o schemă de ajutor de stat sub forma de grant, în valoare totală de 365.638.260 lei, destinată producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 şi au fost afectate de secetă pedologică în cursul anului 2022, arată un comunicat de presă al ministerului.

Având în vedere faptul că ajutoarele de stat se aprobă de către Comisia Europeană, MADR a notificat Comisia Europeană cu privire la acordarea acestei forme de sprijin, instituită prin OUG 157/2022. În procesul de evaluare a ajutorului de stat, Comisia Europeană a consemnat faptul că sunt necesare următoarele modificări:

-reformularea, în tot cuprinsul textului actului normativ, a sintagmei care vizează gradele de afectare ale suprafeţelor cultivate, cuprinse între 30% şi 100%, pentru a se evita orice echivoc în interpretarea acestor valori;

-completarea art.3 cu definiţia întreprinderilor aflate în dificultate;

-completarea articolelor 6, 8, 10 şi anexa 1;

-completarea textului art.15 cu modalităţile prin care sunt respectate principiile stabilite la pct. 128-131 din Orientările UE în ceea ce priveşte transparenţa schemei.

Potrivit sursei citate, în cazul producătorilor agricoli care sunt şi deţinători ai unui contract de asigurare pentru secetă şi beneficiari ai măsurii 17.1 din PNDR 2014 -2020 pentru primă de asigurare la secetă, iar despăgubirea de la firmele de asigurare calculată per ha însumată cu grantul per ha acordat prin prezenta schemă conduc la o depăşire a valorii de 80% din cheltuielile eligibile, aceştia restituie contravaloarea sumei care reprezintă depăşirea în cauză cu plata dobânzii aferentă pieţei.

De asemenea, în cazul producătorilor agricoli care sunt şi beneficiari ai măsurii 17.1 din PNDR 2014 -2020 pentru primă de asigurare la secetă, care au încasat sume de la firmele de asigurare reprezentând despăgubiri pentru secetă calculate per ha, anterior datei de depunere la DAJ a cererilor de solicitare a grantului, aceştia sunt obligaţi să menţioneze în cererile de plată, la secţiunea Declaraţii şi angajamente, sumele primite de la societăţile de asigurare, iar DAJ verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute, stabilesc, după caz, sumele cuvenite beneficiarilor, efectuează plăţile către aceştia, sau sumele de restituit cu plata dobânzii aferentă pieţei.

Astfel, prin aceste modificări impuse de Comisia Europeană, actul normativ respectă toate liniile directoare privind acordarea ajutoarelor de stat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro