În Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (regiunea EMEA) este aşteptată o creştere a daunalităţii aferentă asigurărilor creditului comercial până la sfârşitul lui 2014, ca urmare a problemelor de lichiditate cu care companiile se confruntă în încercarea lor de a profita de oportunităţile creşterii economice cu riscul supra-îndatorării.
Potrivit ultimului raport pe Credit Comercial în EMEA realizat de Marsh, lider local şi internaţional în brokerajul în asigurări şi consultanţă de risc, mai multe ţări s-au confruntat cu un nivel crescut al daunelor în primul trimestru al acestui an, după ce, în ultimele trei trimestre din 2013, înregistraseră o scădere a acestora. Specialiştii Marsh estimează că nivelul maxim al daunelor va fi atins în următoarele 12 - 18 luni.
"Condiţiile economice şi încrederea companiilor au cunoscut o îmbunătăţire în regiunea EMEA. Cu toate acestea, în ciuda indicatorilor pozitivi, experienţa ne arată că anumite companii vor trece peste limita optimă din punct de vedere financiar în încercarea de a se dezvolta odată cu încheierea perioadei de recesiune. În acelaşi timp, asigurătorii oferă un grad mai mare de acoperire pentru o primă mai mică, pe fondul competiţiei permanente pentru clienţi cu o daunalitate scăzută. Estimăm că nivelul daunelor va creşte anul acesta în întreaga regiune, ceea ce poate duce la creşterea primelor pentru asigurările creditului comercial începând cu 2015.", a afirmat Tim Smith, Managing Director Marsh International Trade Credit Practice.
Potrivit raportului Marsh, primele de asigurare sunt în continuare extrem de competitive în zonele în care asigurătorii se luptă pentru calitate, riscuri eficient administrate, mai mult de 50% dintre clienţii Marsh înregistrând reduceri în primul trimestru al acestui an.
Asigurătorii sunt mai precauţi în ceea ce priveşte gradul de acoperire în Europa de Est, din cauza instabilităţii politice şi a probabilităţii producerii insolvenţei. În România, piaţa de credit comercial este una competitivă din punct de vedere al cotelor de primă, asigurătorii fiind foarte flexibili faţă de acele industrii pentru care au apetit. În continuare, sectoarele automobilelor, pharma, electronicelor, IT, precum şi cel al materialelor de construcţii sunt considerate sectoare cu risc crescut, asigurătorii fiind mai precauţi faţă de acestea.
"Chiar dacă numărul insolvenţelor este într-o uşoară scădere în T1 2014 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, daunalitatea rămâne la un nivel crescut, numărul companiilor cu cifra de afaceri mai mare de 5 milioane de Euro intrate în insolvenţă fiind aproape dublu faţă de T1 2010. Piaţa asigurărilor creditului comercial continuă să se dezvolte în România, companiile fiind tot mai atente la riscurile la care se expun. Ne aşteptăm ca 2014 să aducă o creştere procentuală de două cifre a acestei pieţe.", a afirmat Antoaneta Nedelciu, Manager FINPRO & Credit Department, Marsh România.
O altă concluzie a raportului Marsh arată că în Europa de Vest există încă sectoare unde acoperirea este mai restrictivă, precum cele ale hârtiei/pastei de lemn, construcţiei şi electronicelor, în ciuda creşterii gradului de acoperire în mai toate celelalte sectoare ale economiei. În Turcia, capacitatea crescută şi competiţia locală duc la condiţii mai competitive pentru reînnoirea poliţelor existente. În Africa de Sud, asigurătorii devin mai precauţi din cauza creşterii riscului de insolvenţă.