Medicul Şerban Brădişteanu, achitat definitiv în dosarul privind licitaţia de la ANP

Elena Deacu
Anticorupţie / 15 aprilie 2015

Medicul Şerban Brădişteanu a fost achitat, joi, definitiv, atât pentru abuz în serviciu, cât şi pentru primire de foloase necuvenite, în dosarul în care a fost acuzat că ar fi primit mită patru milioane şi jumătate de euro privind o licitaţie pentru echiparea spitalelor penitenciarelor.

Curtea de Apel a respins apelul declarat de DNA şi a menţinut decizia de achitare dată în ianuarie 2014 de Tribunalul Bucureşti.

Şerban Brădişteanu, şef de secţie la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie la 22 martie 2007, fiind acuzat că ar fi primit mită aproape patru milioane de euro de la o firmă ce distribuia produse medicale, în schimbul trucării unor licitaţii.

Potrivit DNA, în perioada 2001 - 2002, Şerban Brădişteanu, în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare la o licitaţie pentru achiziţia de aparatură medicală, organizată de Ministerul Justiţiei, ar fi atribuit, cu încălcarea flagrantă a normelor legale în materie, echipamente medicale pentru dotarea, din bani publici, a spitalelor din sistemul penitenciar şi a Spitalului "Prof. dr. Constantin Angelescu".

Anchetatorii susţineau că Şerban Brădişteanu ar fi favorizat firmele CC MED AG-Elveţia şi BIOMEDICA GmbH-Austria prin atribuirea discreţionară a contractelor de furnizare de produse, producând un prejudiciu de 9.169.606 euro Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

În schimb, medicul ar fi primit în conturile unei firme off-shore sumele de 500.000 dolari şi 3.594.333 euro.

Începerea urmăririi penale împotriva membrilor comisiei de licitaţie, printre care şi medicul Şerban Brădişteanu, a fost dispusă de DNA la 4 mai 2006. Ceilalţi membri ai comisiei - Adrian Streinu-Cercel, Dumitru Constantin, Dumitru-Emanuel Părăuşanu, Daniela Năzdrăvan, Irina-Doina Protopopescu şi Florica Topologeanu - au fost ulterior scoşi de sub urmărire penală, constatându-se lipsa vinovăţiei lor.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb