MEDIUVremea caniculară creează probleme în mare parte din Europa

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea #Mediu / 20 iunie

Vremea caniculară creează probleme în mare parte din Europa

Vremea, canicula şi seceta fac probleme într-o bună parte a Europei de Vest. Un sfert din teritoriul Franţei a fost plasatâ, săptămâna trecută, sub alertă de caniculă, fiind prognozate temperaturi maxime de până la 40 de grade Celsius, valoare depăşită deja în Spania, afectată la rândul său de vremea deosebit de caldă şi de mai multe incendii de vegetaţie. Franţa este afectată de un val de caniculă sosit din Magreb prin Spania, unde a cuprins mai întâi sud-vestul ţării înainte de a se răspândi în restul regiunilor. Temperaturi cuprinse între 30 şi 35 de grade Celsius au fost înregistrate în toată jumătatea de sud a ţării, iar valul de caniculă va continua să se răspândească. Meteo-France se aşteaptă la valori maxime de 34 până la 38 de grade Celsius, iar temperatura ar putea atinge pe alocuri 40 de grade Celsius la umbră. Atribuite încălzirii globale, valurile caniculare se înmulţesc în întreaga lume, cu precădere în Franţa unde acest episod cunoaşte o precocitate fără precedent, după cele din 2017 şi 2005, care au debutat la 18 iunie. Acest val canicular "are un efect agravant asupra uscăciunii solului" după o primăvară şi o vară deosebit de secetoase şi accentuează "riscul de incendiu forestier", a explicat pentru AFP Olivier Proust, meteorolog în cadrul Meteo-France.

Acesta este scenariul cu care se confruntă şi Spania vecină, care de şase zile se sufocă, valorile de temperatură depăşind pe alocuri 40 de grade Celsius. Incendiul cel mai îngrijorător a izbucnit în apropiere de Baldomar, în provincia Lerida (Lleida) - Catalonia, nord-est - unde flăcările au distrus deja 500 de hectare de pădure. Acest incendiu are "potenţialul" de a se răspândi pe 20.000 de hectare, potrivit guvernului regional catalan. Nicio persoană nu a fost evacuată din această regiune, însă autorităţile au limitat accesul în anumite zone rezidenţiale ca măsură de precauţie.

La Lerida, temperaturi de până la 41 de grade Celsius au fost atinse săptămâna trecută, potrivit agenţiei spaniole de meteorologie Aemet, care estimează de asemenea că ar putea fi atinse valori maxime de 40 de grade Celsius la Badajoz (sud-vest) şi Zaragoza (nord-est). În Catalonia, alte două incendii de vegetaţie erau active la finele săptămânii trecute, la Solsones şi Tierra Alta, în ambele cazuri fiind mistuite de flăcări aproape 300 de hectare, potrivit guvernului catalan. Un alt incendiu a fost declarat în Sierra de la Culebra din Zamora (centru). Valul de caniculă, neobişnuit în această perioadă a anului în Spania, a antrenat o explozie a temperaturilor în majoritatea regiunilor ţării, cu valori maxime de până la 43 de grade Celsius.

Spania, care a cunoscut anul acesta cea mai călduroasă lună mai de la începutul secolului, potrivit agenţiei de meteorologie, a trecut deja prin patru episoade cu temperaturi extreme în ultimele zece luni. Înmulţirea valurilor de caniculă, cu precădere în Europa, este o consecinţă directă a încălzirii globale, potrivit oamenilor de ştiinţă, emisiile de gaze cu efect de seră crescând atât intensitatea, cât şi durata şi frecvenţa acestor fenomene. În faţa unor temperaturi care pun corpurile la grea încercare, unele companii se adaptează prin modificarea programului de lucru, în special în domeniul construcţiilor. În Franţa au fost luate unele măsuri pentru a-i ajuta pe locuitorii din zonele aglomerate să facă faţă mai uşor temperaturilor caniculare. La Bordeaux (sud-vest), au fost amplasate instalaţii de pulverizare a apei în locuri cunoscute drept "cuptoare" pe timp de vară, iar la Lyon municipalitatea a prelungit programul parcurilor şi grădinilor.

Pe de altă parte, Premierul Lombardiei, Attilio Fontana, a declarat stare de urgenţă în contextul unei secete istorice care forţează nordul Italiei să ia măsuri drastice. În regiunile Piemont şi Lombardia, 125 de municipalităţi au limitat sau întrerupt deja alimentarea cu apă a locuinţelor în timpul nopţii. Fontana a catalogat situaţia "dramatică", nu doar în Lombardia, ci şi în Piemont, Emilia-Romagna şi Veneto. Măsurile reprezintă un avertisment al furnizorului de apă şi energie Utilitalia pe fondul unei secete extreme, inclusiv în zonele străbătute de fluviul Po (Pad), cel mai lung din Italia. Autoritatea responsabilă de fluviu a raportat cele mai scăzute niveluri ale apei şi cea mai gravă situaţie de criză asociată acestui curs de apă din ultimii 70 de ani. În unele zone, debitul puternic s-a redus la un firicel de apă. "Situaţia se înrăutăţeşte din ce în ce mai mult", a declarat agenţiei de presă Ansa secretarul general al autorităţii fluviului Po, Meuccio Berselli. "În unele zone nu a plouat de 110 zile", a precizat el. Zeci de municipalităţi se bazează deja pe cisterne de apă după ce rezervoarele proprii au rămas goale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

10 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.9132
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8027
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0576
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur277.1595

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro