Metro se aşteaptă la o ofertă îmbunătăţită pentru Real

I.D.
Companii /

Metro se aşteaptă la o ofertă îmbunătăţită pentru Real

Retailerul german Metro AG a anunţat joi că un consorţiu care include investitorii Redos şi X+Bricks şi-a exprimat din nou interesul privind achiziţionarea lanţului său de hipermarketuri Real şi a indicat că îşi va îmbunătăţi oferta, transmite Reuters.

Discuţiile se derulează "cu toată viteza înainte", obiectivul fiind finalizarea negocierilor în următoarele săptămâni, a precizat Metro.

De asemenea, retailerul german a informat că a intrat într-o fază decisivă a negocierilor privind vânzarea lanţului său de hipermarketuri Real şi este optimist că va ajunge curând la o decizie.

În mai, Metro şi Redos au ajuns la un acord cadru conform căruia Real va fi vândut cu suma de aproximativ un miliard de euro, iar iniţial Metro va păstra o participaţie de 24,9% în afacerea operaţională, însă după trei ani poate vinde acţiunile.

Datoriile Real vor fi preluate de noul proprietar, rezultând un flux de numerar preliminar de aproximativ 500 de milioane de euro către Metro.

Anterior, directorul general al Metro, Olaf Koch, anunţase că Metro poartă discuţii cu cinci firme interesate de lanţul de hipermarketuri Real, care realizează vânzări anuale de peste şapte miliarde euro graţie celor 279 de magazine.

Metro Group este una dintre cele mai mari şi mai extinse companii de retail din lume, cu 2.000 de unităţi în 29 de ţări şi peste 220.000 de angajaţi. Divizia Metro Cash & Carry are o prezenţă importantă în România.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
parmafood
smart city industry awards 2019
Energynomics Awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS