Într-un context marcat de instabilitate şi ideologii care pun sub semnul întrebării valorile universale, credinţa rămâne o resursă de sens şi speranţă, a afirmat ministrul interimar al Culturii, Natalia Intotero, în cadrul Simpozionului Internaţional de Teologie organizat de Patriarhia Română la Palatul Patriarhiei. Evenimentul a fost organizat sub semnul unei triple aniversări marcante pentru Biserica Ortodoxă Română şi creştinătatea răsăriteană:
1.700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325); 140 de ani de autocefalie ai Bisericii Ortodoxe Române; 100 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române.
• Valori creştine, fundamente ale culturii europene
Ministrul Culturii a evidenţiat rolul esenţial al valorilor creştine în formarea Europei:
"Valorile izvorâte din Evanghelie au stat la temelia dreptului, a libertăţii şi a conştiinţei colective, oferind lumii un model de unitate şi coeziune, chiar şi în vremuri de încercare".
Ministrul a subliniat legătura indisolubilă dintre credinţă şi identitatea culturală a poporului român: "Fără Liturghie, nu am fi avut nici limbă literară. Fără biserici şi mănăstiri, nu am fi avut nici cultură scrisă. Fără clerici, monahi şi laici implicaţi responsabil în viaţa Bisericii, nu am fi avut nici educaţie creştină, nici modele morale pentru societate". Ministrul a adăugat că aniversările marcate în 2025 reprezintă "pietre de temelie ale unei civilizaţii creştine şi ale unei conştiinţe naţionale", reafirmând că libertatea presupune răspundere, iar adevărul se trăieşte şi se rosteşte cu demnitate.
Simpozionul a reunit personalităţi de marcă din lumea religioasă, academică şi culturală:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Cardinalul Gianfranco Ghirlanda SJ, Biserica Romano-Catolică (Italia), Mons. Giampiero Gloder, Nunţiul Apostolic în România, Acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române,
Ciprian Vasile Olinici, Secretar de Stat pentru Culte, Prof. univ. dr. Marian Preda, Rectorul Universităţii din Bucureşti. Au fost prezenţi de asemenea înalt ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, teologi şi invitaţi internaţionali, oferind un cadru de reflecţie asupra continuităţii valorilor creştine în societatea contemporană.
Opinia Cititorului