Moneda naţională s-a întărit, dealerii suspectând intervenţia BNR

GABRIELA CĂPĂŢÎNĂ
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 2 decembrie 2010

Moneda naţională s-a întărit, dealerii suspectând intervenţia BNR

Leul s-a întărit, marţi, iar dealerii nu exclud intervenţia indirectă a Băncii Naţionale, astfel că rata de schimb oficială a BNR a coborât cu 1,14 bani, faţă de şedinţa anterioară, la 4,2842 lei/euro.

"Vânzările de euro au apreciat leul încă din primele tranzacţii de marţi, deşi valutele din regiune afişau variaţii mixte în raport cu euro", spune un dea-ler. La începutul şedinţei de marţi băncile cotau leul la 4,2980 - 4,3010 lei/euro, iar ulterior, cotaţiile au coborât treptat, ajungând la 4,2835 - 4,2850. La finele şedinţei cursul a urcat, pe fondul cererii comerciale ridicate de euro şi al marcării de profituri, şi în condiţiile în care BNR a încetat să intervină indirect pe piaţă.

Aversiunea la risc a investitorilor străini rămâne ridicată, în contextul crizei datoriilor din zona euro, în prezent fiind luate în vizor Spania şi Italia. Aversiunea la risc rămâne ridicată, în pofida acordului de finanţare externă pregătit de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional pentru Irlanda.

Comanda Teoria dobânziiCiteste Teoria dobânziiRead INTEREST RATE THEORY
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2056
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4479
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6851
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0100
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7109

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb