NEGOCIERI ZONA EURO-ATENA: Înţelegere asupra prelungirii ajutorului financiar acordat Greciei

A.C.
Internaţional / 21 februarie 2015

Înţelegere asupra prelungirii ajutorului financiar acordat Greciei

Zona euro şi Atena au ajuns, ieri seară, la Bruxelles, la o înţelegere asupra prelungirii ajutorului financiar acordat Greciei, transmite site-ul Le Figaro. "Există un acord asupra unui text", au anunţat două surse europene, la finalul unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe din zona euro, a treia în ultimele zece zile, potrivit Mediafax.

Vicepreşedintele Comisiei Europene însărcinat cu zona euro, Valdis Dombrovskis, a confirmat această informaţie pe Twitter, precizând că Atena va trebui să prezinte "o listă completă cu măsuri de reformă".

"Lucrările asupra prelungirii programului grec poate continua. Este important ca Grecia să-şi respecte angajamentele", a insistat el.

Grecia va trebui să prezinte luni seară propuneri de reforme structurale, între care lupta împotriva fraudei fiscale sau combaterea corupţiei. Aceste propuneri vor fi examinate de experţi, după care de Eurogrup, a anunţat o sursă europeană.

Grecia a primit termen până ieri să ceară o prelungire a actualului plan de salvare.

Noul Guvern elen, de stânga, a promis în campania din recentele alegeri parlamentare să renunţe la planul de salvare în valoare de 240 de milioane de euro şi la măsurile de austeritate nepopulare. Miniştrii de Finanţe din cadrul Eurogrup nu sunt de acord cu acest lucru.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Unii pot sa primeasca ajutor persoanele nu.

    Daca excuta Grecia o muta-n China? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0953
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2940
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8604
Gram de aur (XAU)Gram de aur691.4237

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb