Noua organigramă a ASF reduce cu peste 35% funcţiile de conducere

V.B.
Piaţa de Capital / 30 mai 2014

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat astăzi noua organigramă a instituţiei, care va deveni operaţională la 1 octombrie, urmărind transformarea Autorităţii "într-o instituţie mai flexibilă şi orientată spre eficienţă", reducând nivelurile ierarhice de la 5 la 3 şi desfiinţând poziţii de management intermediare, funcţiile de conducere fiind, astfel, reduse cu peste 35%, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

După aprobarea noii organigrame, Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF, a declarat: "Mă aştept ca, până la finalul acestui an, noua structură a ASF să funcţioneze din plin. Schimbările nu sunt nici simple şi nici atât de rapide pe cât ne-am dori şi pe cât am avea nevoie. Noua organigramă, bazată pe funcţionalitate, este un pas critic pentru a trece de la poziţia destul de pasivă de astăzi, de simplu controlor al pieţelor, la una activă, de dezvoltator al pieţei financiare non-bancare".

În continuare, se vor evalua poziţiile din organigramă şi se vor ajusta pachetele salariale potrivit noilor atribuţii, la care se va alinia ulterior întreaga organizaţie, precizează Autoritatea.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb