Noul sistem de clasificare al fondurilor dă peste cap strategia de investiţii a administratorilor

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 februarie 2010

Administratorii vor trebui să-şi regândească strategia de investiţii a fondurilor, ca urmare a adoptării noilor standarde europene EFAMA de clasificare a fondurilor mutuale.

Astfel, începând din acest an, pentru a fi considerate fonduri de acţiuni, fondurile vor fi obligate să investeasca cel putin 85% din active în acţiuni şi nu minimum 66% din active cum era până în prezent.

Ţara noastră este prima din Europa de Est care adoptă aceste standarde de clasificare, ceea ce, în opinia lui Peter de Proft, directorul general EFAMA, reflectă un proces de maturizare a pieţei şi de apropiere de situaţia din Europa, unde fondurile de investiţii operează cu aceeaşi clasificare.

Potrivit clasificărilor europene, un fond de acţiuni trebuie să investeas-că cel puţin 85% din active în acţiuni, iar un fond de obligaţiuni trebuie să investească 90% din active în instrumente cu venit fix, nefiind permise plasamentele în acţiuni. Fondurile mixte sau diversificate se împart în trei subcategorii: defensive, cu cel mult 35% din active investite în acţiuni, echilibrate, cu o expunere pe acţiuni cuprinsă între 35% şi 65%, şi flexibile, cu până la 100% din active plasate în acţiuni.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb