Ofertă publică avantajoasă la SIF4, respinsă de frăţia căpuşelor

Ben Madadi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 octombrie

Desen de Ben Madadi

Desen de Ben Madadi

Căpuşarea a ieşit la lumină odată cu ofertele publice de la SIF-uri. S-a văzut clar ce înseamnă să nu existe o piaţă liberă şi transparentă.

Ben Madadi

Oferta publică prin care am vrut să cumpăr 7% din capitalul SIF Muntenia (SIF4) s-a în­cheiat. Deşi am oferit un preţ aproape dublu faţă de media ultimilor 13 ani şi cu 23% peste media pieţei din ultimele luni, n-am strâns nici 1,6% din capitalul SIF4. Nu am putut să scriu public înaintea derulării ofertei că anticipam un "eşec", deoarece s-ar fi putut interpreta că aş fi urmărit manipularea pieţei în vreun fel. Însă am ştiut de la început că şansele să strâng procente importante din capitalul SIF4 erau aproape nule. Am oferit un preţ mare şi pentru că am vrut să demonstez că acţiunile nu sunt de vânzare, indiferent de ofertă. Experimentul m-a costat ceva bani, dar a fost un cost asumat. M-am aşteptat să strâng maxim patru procente şi minim două procente din capital. Acum, la final, văd că am fost prea "optimist", dacă se poate spune aşa.

Însă nu toate SIF-urile sunt la fel. Mă întreb, pe bună dreptate, cum fosta SIF Moldova, acum Evergent Investments (EVER), a derulat o ofertă similară în aceeaşi perioadă, şi a strâns aproximativ 28% din capitalul EVER, în timp ce subscrierile la ofertele SIF1 şi SIF4 au fost de aproape 20 de ori mai slabe? Nu vorbim de o diferenţă de două ori, ci de 20 de ori.

Avem următoarea situaţie: pentru oferta publică avantajoasă de la EVER se depun 28% din capital, iar în condiţii similare la SIF4, la un preţ mai bun (raportat la istoricul acţiunii), nu se depun nici 1,6%.

Să fie asta pentru că investitorii vor să scape de acţiunile EVER deoarece nu ar crede în managementul societăţii, care oferă dividende şi face eforturi pentru creşterea preţului acţiunilor?

De cealaltă parte, investitorii SIF4 ar ţine acţiunile hipnotizaţi sau fideli managementului care ani de zile nu le-a oferit dividende acţionarilor şi care blochează auditul KPMG solicitat de acţionari (Asociaţia Investitorilor la SIF-uri cere KPMG audit la SIF Muntenia)?! În mod sigur nu este vorba de aşa ceva!

Avem o aberaţie a pieţei, iar explicaţia este cunoscută de mulţi dintre cei care activează la bursa românească. Motivul real pentru nedepunerea de acţiuni la ofertele SIF1 şi SIF4 este acela că pur şi simplu nu mai există prea multe acţiuni libere în piaţă. În afara procentelor semnificative din capital care sunt acţiuni dormante (valabil la toate SIF-urile), marea majoritate a acţiunilor SIF1 şi SIF4, TEORETIC LIBERE, sunt "sechestrate" (nu la propriu, ci în realitate) şi nu sunt de vânzare la niciun preţ. Într-o piaţă liberă, o acţiune deţinută de un număr semnificativ de acţionari independenţi, teoretic fără să fie interpuşi, nu ar fi greu de cumpărat la preţul corect. Nu ar fi deloc greu într-o piaţă liberă, dar la bursa din România se poate. Explicaţia este următoarea: aceste acţiuni nu sunt de vânzare pentru că NU au fost cumpărate de nişte investitori! Marea majoritate a banilor folosiţi pentru achiziţia lor sunt bani ai SIF1 şi SIF4, iar scopul achiziţiilor nu este câştigul corect şi transparent de pe urma deţinerii sau vânzării lor, ci dobândirea de voturi favorabile pentru managementul SIF1 şi SIF4. Apoi, deţinătorii interpuşi ai acţiunilor urmăresc şi ei încasarea unor comisioane de administrare de la management, pentru serviciul prestat, adică vot favorabil în adunările generale.

Am să vă arăt acum care este componenţa majorităţii care controlează SIF1 şi SIF4, dar şi SIF Oltenia (SIF5). Din informaţii publice şi de la diferite surse, marii acţionari ai acestor SIF-uri care constituie majoritatea voturilor la adunările generale sunt următorii:

1) Companiile controlate (sau deţinute) de Najib El Lakis

2) SAI Swiss Capital

3) SAI BRK Financial Group

4) SAI Certinvest

5) Romania Strategy Fund

6) OPUS Chartered Issuances

7) SAI Star Asset Management

Dintre acţionarii de mai sus, care acţionează negreşit în mod concertat, singurul REAL este domnul El Lakis. Restul au în comun următorul lucru: toţi sunt "acţionari" creaţi din banii SIF1 şi SIF4. Însă această manevră a fost făcută prin încălcarea legii 31/1990, care nu permite cumpărarea de acţiuni proprii prin interpuşi - şi prin încălcarea legii 74/2015, care nu permite crearea şi întreţinerea de conflicte de interese între administratorul unui FIA (Fond de Investiţii Alternative) şi diferite entităţi în dauna investitorilor FIA. Legea 74/2015 face referire la regulamentul UE 231/2013 care în mod explicit şi detaliat reglementează, inclusiv conflictul de interese, la societăţi precum SIF-urile. Legiuitorul român, dar mai ales cel european, au gândit aceste texte de lege să prevină situaţiile păguboase pentru investitori, precum cele de la SIF1, SIF4 şi SIF5. Pe scurt, legiuitorul a intenţionat să nu permită căpuşarea societăţilor de către administratorii lor!

Despre cele afirmate sus s-a tot scris. Însă reglementatorul pieţei, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), nu a luat până acum măsuri pentru protejarea drepturilor şi intereselor investitorilor în piaţa de capital, aşa cum are obligaţia legală. Dar sunt convins că, mai devreme sau mai târziu, situaţia se va schimba.

Vă intrebaţi, pobabil, cum de s-a putut pune la cale o asemenea schemă păguboasă pentru investitori? Nu este deloc complicat, dacă ai la îndemână banii altora şi nu te încurcă legile (sau morala) să faci ce vrei cu ei. Şi nu este de mirare că s-au găsit parteneri să contribuie la aplicarea schemei.

Am auzit de mai multe ori întrebări de genul: dar de ce Bogdan Juravle, care este "cel mai mare broker" din România, ar accepta să facă parte dintr-o asemenea schemă, care este, de fapt, o frăţie a căpuşelor? Întrebarea ar trebui pusă altfel: cum de nişte SAI-uri căpuşă au devenit atât de mari în România? Căpuşarea la bursa românească a ajuns la aşa dimensiuni încât căpuşarii au devenit exagerat de mari. Aceştia au resurse la care jucătorii oneşti nu au acces. SAI-urile prezentate mai sus fac enorm de mulţi bani, în comparaţie cu alţi jucători ai pieţei, fără niciun cost sau efort. Iar rezultatele sunt catastrofale pentru întreaga piaţă.

Dacă bursa românească doreşte să se dezvolte, optica autorităţilor trebuie să se schimbe, astfel încât să urmărească în primul rând reprezentarea şi protejarea investitorilor. Cât timp investitorii pot să fie prejudiciaţi, chiar la vedere şi în mod transparent, piaţa de capital românească va rămâne una minusculă în comparaţie cu alte ţări din lumea civilizată. În această bursă minusculă, "marele elveţian", Bogdan Juravle, care controlează Swiss Capital şi BRK, va rămâne "cel mai mare broker", iar Bogdan Drăgoi, adevăratul şef la SIF1, SIF4 şi SIF5 va rămâne "cel mai premiat" manager de la "forumul pieţei de capital". Însă aceste titulaturi nu se datorează investiţiilor făcute, ci sunt rezultatul sifonării banilor investitorilor. Atunci când investitorii vor fi protejaţi de asemenea personaje, piaţa va începe să crească şi să intre pe un făgaş corect de dezvoltare.

Deocamdată, piaţa românească este bine căpuşată, într-o măsură de neacceptat pentru anul 2021. Iar această căpuşare tocmai a fost expusă cu ocazia ofertelor publice de la SIF-uri. S-a văzut clar ce înseamnă să nu existe o piaţă liberă şi transparentă: cu toate că se numeşte PIAŢĂ, nu banul decide preţul de schimb al unei acţiuni, ci înţelegerile împotriva adevăraţilor proprietari, făcute între persoane co-interesate în căpuşare.

Opinia Cititorului ( 37 )

  1. Cind ai spot aproape 1.6 ron și în opc ai 1.6, de ce sa mai aubscrii în opc?

    1. Spotul a urcat la 1,6 datorită ofertei. Dar dacă ar fi fost o piață normală, ca la EVER, spotul n-ar fi urcat la 1,6.

      La EVER au subscris la 1,85 multe acțiuni pentru că acțiunile sunt libere la tranzacționare. La SIF-urile lui Drăgoi nu există o piață. A cumpărat acțiunile proprii și le folosește la vot. Ce e așa greu? Acțiunile sunt parcate, să-i fie bine, să nu voteze acționarii potriva golăniilor lui.

      Daca vinzi acum o juma' de milion de actiuni faci bidul m - - i.

    ASF este practic parte a unui grup infractional. Cum adica sa lasi un administrator sa cumpere prin interpusi atat de multe actiuni ale societatii, CU BANII SOCIETATII, incat efectiv sa nu mai ramana actiuni in piata.

    Incredibil ce tampenii se fac in Romania! Incalci legile, furi de la milioane de oameni, dai putin in stanga si in dreapta, mai dai ceva la ZF, mai dai ceva la nu stiu ce forum, scriu despre tine ce mare si tare esti. Esti infractor curat imaculat. 

    SAI Muntenia blochează de atâta timp auditul KPMG? ASF ce zice? Tace, nu?

    1. De ce ar vrea KPMG-ul sa primeasca cu bratele deschise un astfel de audit? Cineva trebuie sa-si asume concluziile si nu au o misiune usoara... Dar la luat bani sunt buni.

      SAI Muntenia blochează auditul. KPMG vrea să-l facă dar SAI Muntenia nu permite.

      pai normal ca SAI Muntenia e detinuta de Sif1 cu 99%

    Și când te gândești că anumiți bandiți, de ceva timp, îndeamnă la investiții bursiere! Au nevoie de bani căpușele!

    1. Aoleu ce probleme aveti dle Ben!!La inteligentea dumnevostra nu ati vazut ca 38% din divdendele de la sif4 se prescriu in trei ani?!! Ce inseamna asta ?! Cuponarii de la sif4 cu 48 de actuuni au 38% din capitalul social sif4!!! Cum vrei sa cumperi 10% din sif4? Si daca oferi 3 lei pe actiune milioanrle de actionari sif4 care au 48 de actiuni si detin 38% din sifr vor spune ca e prea mic pretul! Asta nu intelegi Ben!!

      Aoleu ce probleme are postacul asta.

      Pai 38% nu este egal cu 38%? 

      Este 38% egal cu 100%, sau cu 95% sau cu 60%? 

      38%=38% 

      Restul de 62% unde?

      Cooperativa sa traiasca! 

      Nu te duce capul sau ești din frăția căpușelor? Așa cum ți-a mai răspuns cineva, din 100% dacă scazi 38%, ba chiar 50%, mai rămâne 62%, sau cel puțin 50%. Nu vând toți, normal, dar nu vând nici 10% sau 20%? La EVER au vândut aproape 30%, pentru că există acțiuni libere. La Drăgoi sunt sechestrate, și acționarii plătesc comisioanele pentru sechestrare.

      Multi dintre actionarii astia nu mai exista, au decedat, iar urmasii nu au stiut de existenta cupoanelor astea de rahat sau pur si simplu au considerat ca nu se justifica osteneala (si cheltuiala) de a merge cu ele la succesiune. Pana de curand, cotatia a fost sub 1 leu (anul trecut era 0,7 lei). Cine alearga la notar si apoi la broker pentru 38 de actiuni, adica 38 de lei din care mai achita si brokerului comisionul.? Nimeni sau in cel mai bun caz, cativa.

      In toata problema asta, MARELE MIZERABIL este ASF-ul. Cu un ASF CURAT, nu ar fi avut loc asa ceva, Prima mare problema este ASF-ul. A doua mare problema este JUSTITIA care desi este bine remunerata de socitate, nu isi face datoria si permite ASF-ului si hotilor sustinuti si protejati de ASF sa isi faca jocurile, iar peste toate astea este clasa politica care le controleaza pe ambele, atat ASF-ul (prin numirile de rahat facute acolo si pin angajarle de fini de acolo) si prin numirile de procurori (ca doar de aici a pornit criza asta, politica, ministrul justitiei a incercat sa introduca un filtru apolitic pe lantul acestor numiri si a fost pedepsit de marele adormit via Catu). Degeaba vorbim de Dragoi, Nakis si Juravle. Ei exista doar pentru ca asa vor ASF-ul si Justitia care la randul lor exista in formula actuala doar pentru ca asa vrea politicul.  

      S-a intamplat ceva dupa marea teapa de milioane Euro de la City?

      Nimic! ASF-ul e bine mersi, in aceeasi formula. 

      SIF1, 4 si 5 sunt compromise cat timp ASF-ul isi continua "politica", iar actionarii (cu exceptia celor din fratie) nu vor vedea nimic decat daca vreun investitor gen Madadi decide sa le cumpere actiunile la suprapret.

    Ma enerveaza cand cineva se face ca nu intelege ca sa castige "simpatia" publicului.

    E chiar asa de greu sa vezi niste chestii banale ?  

    1. Orice investitor serios sta pana in ultimele zile sa vada daca participa sau nu la oferta 

    2. Pretul din piata s-a dus aproape de cel de oferta. De ce ? Pt ca spre desosebire de o oferta de rascumparare facuta de o companie tot cu banii actionarilor, avem acum in investitor mare care evalueaza compania la pretul asta si e dispus sa scoata bani de la el din buzunar. Daca Madadi e pe buy la 1.6 de ce se astapta ca toti celialti investitori sa fie pe sell ?! 

    3. Eu de exemplu am strategie in general sa rascumpar ce particip la oferte. In cazul asta era imposibil. Daca s-ar fi participat masiv la oferta unde s-ar fi dus pretul pentru cei care doreau sa cumpere inapoi? Mult peste 1.6... 

    1. Dar pretul ce motiv are sa ramana la 1.6? El sa dus spre pretul de oferta ca sa reduce discount-ul.

      Dar cand oferta se termina... pe ce se mai bazeaza lumea ca sa puna pret? Pe oferta anterioara? S-a putea sa nu mai fie cumparatori la pretul ala. 

      Sau... o alta interpretare e ca multi cred ca pretul ar trebui sa fie si mai mare. Ceea ce-mi vine greu sa cred. 

      Eu mi-as lichida SIF-urile daca nu ar trebuie sa interactionez cu ANAF-ul. Asa ca prefer sa ramana acolo. 

      De ce ar cumpara cineva inapoi SIF4? Ce ofera actiunea asta? Nimic, atat timp cat se mentin conducerile SIF1, 4 si ASF. Madadi a incercat si s-a lecuit (asa cum spuneam de la bun inceput, Madadi, fara sa vrea, i-a ajutat pe cei de la SIF4 sa isi tina in buzunar banii pentru oferta si nimic mai mult, iar pe cei destepti i-a ajutat sa scape de SIF4 la un pret mai mult decat bun avand in vedere situatia actuala a acestui SIF), iar alt actionar dispus sa riste bani pe SIF4 nu cred ca mai vedem deceniul asta.

      Eu nu vad niciuna din "chestiile banale" pe care le evoci tu la 2 si 3. Crezi ca Madadi (ca altcineva dispus sa faca asa ceva nu exista) va plusa? Te inseli! Omul s-a lecuit deja si nici atat de prost nu este incat sa dea cu capul in zid la nesfarsit (a dat deja de 2 ori si a invatat pe pielea lui cum merge treaba pe malul Dambovitei). Doar ASF-ul si justitia mai pot aduce investitorii la SIFurile capusate de cooperativa, insa astea depind de politic. Ti se pare ca s-a schimbat ceva in politica? Toti asteptam in continuare schimbarea, care intarzie sa vina. 

    ASF este prizoniera unui grup criminal de interese.

    brietene, ai mare drebtate, dar e greu cu astia, ati dat pe fata toata smecheria, iar rezultatul era absolut previzibil, asa e in romania, cele 3 sife vor ramane in regatul baietilor si vof fi mostenite forever

    Aproape 1.6% inseamna ca nu au subscris nici fondurile de pensii, nici alti institutionali, nici retailul specializat. Deci poate problema e cu oferta, nu cu piata. Poate asteptarile investitorilor sunt ca actiunea asta va mai creste, asa ca nu vand acum. Exact cum zicea cineva mai sus, daca tu esti pe buy la 1.6, de ce te astepti ca ceilalti sa fie pe sell? Ca asa vrei tu sau cum?

    1. De ce ar creste?

      Ce argumente ai pentru crestere? 

      Nu vrei sa dai niste exemple de fonduri de pensii, "institutionali" si "specializati" care aveau ce subscrie si n-au facut-o ?

      Dar tu ce argumente ai ca va scadea sau ca 1.6 e pretul corect? Ce intrebare e asta?? Fiecare isi administreaza portofoliul cum vrea si cum stie. Nu inteelg, sunt obligat sa vand ca madadi vrea sa cumpere?

      Asta e intrebare/atitudine/asteptare chiar obraznica. Si daca ma intrebi pe mine, toata piata l-a penalizat pe madadi pentru asta, inclusiv fondurile de pensii. Eu cred ca a strans 1.6% de la prietenii lui - adica exact cei care il "sustineau" in demersul revolutionar. Cred ca i-au parcat actiunile proprii si au fugit mancand pamantul... 

      Nu știi despre ce vorbești. La SIF1 și SIF4 nu există cine știe ce fonduri de pensii. Sunt date publice. La SIF4 toate fondurile de pensii adunate aveau (acum nu știu cât mai au) înainte de ofertă vreo 10 milioane de acțiuni. Și alți acționari nu există. Nici la SIF1, dar acolo sunt un pic mai mulți. Articolul are perfectă dreptate.

      in iunie 2021 doar Vital care era si singurul fond de pensii pilon II, avea 1,31% detinere din capital social la Sif4 adica vreo 14,2 mil. lei calculat la pretul de atunci de 1,38 lei/actiune.

      asta inseamna 10.278.852 actiuni x 1,60 =16.446.163 lei la pretul ofertei de acum. 

      Tu ai afirmat (in timp ce eu nu am spus nimic, nici ca va crestea si nici ca va scadea ca sa fie cazul sa argumentez ceva) ca "Poate asteptarile investitorilor sunt ca actiunea asta va mai creste" si atunci este logic ca cineva sa intrebe "De ce ar creste actiunea asta? Ce argumente ai pentru crestere?" Nu ai fost in stare sa raspunzi la intrebare, dar in schimb scrii prostii. In primul rand, Madadi nu a fost penalizat ci salvat (penalizat era daca isi consuma toti banii pentru nimic pentru ca atat valoareaza acum actiunea asta pentru cei din afara fratiei - nimic). Penalizarea este pentru cei din afara Fratiei care au pastrat actiunile. Le vor putea inrama pe post de tablouri pentru ca:

      - Dragoi si gasca nu au interes sa mai cumpere actiuni intrucat detine deja controlul la SIF4; 

      - Madadi nu rezolva nimic daca isi iroseste banii ca sa mai acumuleze cateva zecimi de procente sau eventual procente pentru ca nu i se imbunatateste in vreun fel pozitia in cadrul SIF-ului ci doar detinerea. Nu va avea controlul si oricum, chiar daca l-ar fi avut, Fratia are in spate ASF-ul (la SIF5 au fost persoane cu mai multa putere decat o are sau o poate avea Madadi la SIF4, care au pierdut SIFul pentru ca asa a vrut ASF-ul) 

      - oricine altcineva, daca este intreg la minte, nu va acumula SIf4 

      Ar putea exista cresteri sporadice numai daca cineva vrea sa se joace si sa plimbe cotatia in sus si in jos, dar nimic serios sau consistent. 

      Singurul motiv care ar putea aduce in atentia investitorilor SIFurile 1, 4 si 5 ar fi reformarea ASF-ului si arestarea capilor Fratiei, insa chiar si in acest caz as fi prudent cu achizitiile pentru ca SIF1 a avut deja un cap arestat, Balteanu intitulat, a carui inlocuire nu a schimbat in esenta nimic la SIF1. A plecat un pion si a fost numit (pardon, "ales") altul in locul lui, iar cooperativa a functionat in continuare. 

      Madadi trebuie sa fie bucuros ca nu au fost mai multe actiuni in oferta pentru ca ar fi cumparat nimic la pretul de 1,6 lei. Oricum ar fi ii doresc succes dar ma indoiesc ca il va avea in actualul context. 

    Totusi de ce ai sta pe o actiune asa mult daca nu castigi nimic?

    e bine ca ai depasit 5%, cred ca va incepe distractia adevarata

    Rezultatul ofertei arată clar gradul de concentrare a actionariatului nedeclarat conform legii ca dati e peste33%. ASF trebuia sa oblige demult fondurile sa faca OPP la toate sifele. La SIF 4 și 1 e o situație speciala. Trebuie obligate să vândă acțiunile proprii care au fost cumpărate prin fonduri fără să aibă autorizare de la ASF. Si evident sa sancționeze conducerile. Asta ar fi rezolvarea situației dar fără intervenția justiției nu se va întâmpla nimic pentru ca a explicat bine Make. Lakis și cooperativa sunt creația ASF.

    1. Cred ca asta ar putea fi o varianta de răspuns corect!

    Analiza dlui Madadi este fara cusur. S-a dovedit inca o data actiunea concertată. SAI-urile care detin actiuni SIF 4 aveau ocazia sa se delimiteze de acuzatii.

    Madadi isi creste prin tot felul de jocuri valoarea detinerii sale iar prin comentarii apar tot felul de asa zis investitori care ii plang de mila.

    Cica de ce nu a vrut piata sa ii vanda la 1,6 lui Madadi . Dar el de ce nu a vrut sa vanda la 1.3 in oferta sif4 ? Daca oferta era la 1.6 el vindea ? Am vazut ca nu , el cumpara...  

    Eu l-am mirosit pe Madadi ca e dubios cand singur a marturisit ca scandalul a izbucnit doar dupa ce conducerea sif4 nu a dorit sa discute cu el. Adica el era investitor mai cu mot fata de ceilalti...

     

    1. Dacă ii plângi de mila lui BEN ca are 6% dintr-un Sif ori ești gogoman ori te oftici rău de tot. Îți mai spun odata ca sigur te oftici. BEN are 6% din Sif 4 și implicit are deținere indirecta in Sif 1 și 5.

    Se pare ca oricat de neseriosi sunt cei din conducere, Madadi vrea sa se alieze cu ei.. asa si ceilalti, de aia nu au vandut.. ???? cine are minte… gandeste cu ea, nu se ia dupa altii!!!

    1. Dacă ai minte n-ai cum să crezi că Madadi se aliază cu cei pe care îi numește sifonari.

    OPC la Sif 5 pe când? La 3 RON/ buc scăpa toată lumea de ele!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Dtlawyers
BTPay
Apanova
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

26 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3869
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8407
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.1246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro