Oficialii americani au anunţat că SUA nu riscă recesiunea

A.D.
Internaţional / 24 noiembrie, 07:18

Sursa: Facebook

Sursa: Facebook

Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Scott Bessent, a declarat duminică că blocajul guvernamental de 43 de zile a generat o pierdere permanentă de 11 miliarde de dolari pentru economia SUA, însă nu vede niciun pericol de recesiune la nivel general, datorită scăderii dobânzilor şi reducerilor de taxe planificate pentru anul viitor, conform Reuters, de la care relatăm cele ce urmează.

Într-un interviu acordat NBC, Bessent a arătat că anumite domenii sensibile la evoluţia ratelor, precum piaţa imobiliară, au intrat deja în recesiune tehnică, însă „economia în ansamblu nu este în pericol de creştere negativă”. El a atribuit presiunile inflaţioniste costurilor în creştere din sectorul serviciilor, respingând ideea că tarifele comerciale impuse de preşedintele Donald Trump ar fi principalul motor al scumpirilor.

Comentariile vin pe fondul unei încetiniri vizibile în industria manufacturieră şi al frustrării consumatorilor faţă de preţurile ridicate, potrivit sondajului Universităţii Michigan. Cu toate acestea, Bessent a susţinut că administraţia ”a pregătit terenul pentru o creştere economică puternică şi neinflationistă în 2026”.

Printre schimbările menite să stimuleze veniturile reale ale populaţiei, oficialul a enumerat plafonarea impozitelor pe ore suplimentare, reducerea taxelor pe bacşişuri şi anumite excepţii la contribuţiile sociale. De asemenea, Bessent a spus că americanii vor primi ”rambursări fiscale substanţiale” în primul trimestru din 2026, în urma noilor modificări de taxe.

La rândul său, Kevin Hassett, directorul Consiliului Economic Naţional, a declarat la Fox News că 2026 ar putea fi „un an excepţional”, deşi a avertizat că ultimele trei luni din acest an vor consemna o „poticnire” pe fondul recentaului blocaj bugetar. Hassett estimează pentru acest an o creştere modestă, între 1,5% şi 2%, urmând ca ritmul economic să se revigoreze ulterior.

Pe lângă eliminarea tarifelor pentru anumite importuri alimentare, precum cafea şi banane, administraţia Trump pregăteşte o nouă iniţiativă pentru reducerea costurilor din sănătate, fără a oferi încă detalii.

Blocajul guvernamental s-a încheiat miercuri, în urma promulgării unei legi de finanţare valabile până la 30 ianuarie, însă textul legislativ lasă deschisă posibilitatea unei noi confruntări politice la începutul anului viitor. Bessent a sugerat că republicanii ar trebui să elimine imediat eventualele blocaje procedurale dacă democraţii vor forţa o nouă criză bugetară, dar nu a comentat dacă există suficiente voturi pentru un astfel de demers.

În paralel, oficiali ai administraţiei au punctat că noile acorduri comerciale şi deschiderea unor noi capacităţi de producţie ar urma să susţină suplimentar economia în 2026.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

“GALA BURSA 2025”
cristim.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0891
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4184
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4845
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7709
Gram de aur (XAU)Gram de aur573.6697

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb