OMS: Numărul cazurilor de Ebola în Guineea şi Sierra Leone a crescut

Elena Deacu
Internaţional / 21 mai 2015

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) transmite că numărul cazurilor de Ebola din Guineea şi Sierra Leone a cunoscut săptămâna trecută o creştere puternică a numărului, subminând speranţele într-un regres al epidemiei ucigaşe, scrie AFP.

Săptămâna care s-a încheiat duminică "a cunoscut cea mai severă creştere pe şapte zile a cazurilor confirmate de Ebola dintr-o perioadă de o lună", a declarat agenţia Naţiunilor Unite în ultimul său bilanţ.

În cursul săptămânii, au fost raportate 35 de noi cazuri în Guineea şi Sierra Leone, faţă de numai nouă în săptămâna precedentă, scrie Agerpres.

Virusul, potrivit celui mai nou bilanţ, a infectat în total 26.933 de persoane şi a făcut 11.120 de morţi, în principal în Guineea şi Sierra Leone, dar şi în Liberia vecină, care, totuşi, a fost declarată scăpată de maladie, pe 9 mai.

Guineea, unde epidemia a debutat în decembrie 2013, a fost cea mai afectată săptămâna trecută, cu 27 de noi cazuri raportate, faţă de şapte cu o săptămână mai devreme.

Sierra Leone, care părea să se îndrepte în aceeaşi direcţie ca Liberia, a văzut numărul cazurilor majorându-se de la două la opt.

Progresia din aceste ţări pune capăt la trei săptămâni consecutive de scădere a unor noi cazuri înregistrate, potrivit OMS.

De asemenea, pentru prima dată în cinci săptămâni un cadru medical, care lucra la un centru de tratament pentru Ebola din apropiere de Freetown, capitala Liberiei, a fost declarat pozitiv la febra hemoragică, a adăugat agenţia.

De la declanşarea epidemiei, 869 de cadre medicale au fost lovite de virus, iar 507 dintre aceştia au murit, conform datelor publicate de OMS.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3272
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7520
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7591
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3336
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb