ONU critică decizia Marii Britanii de a interzice grupul Palestine Action

A.B.
Internaţional / 25 iulie 2025

ONU critică decizia Marii Britanii de a interzice grupul Palestine Action

Regatul Unit încalcă drepturile fundamentale şi obligaţiile asumate prin dreptul internaţional odată cu interzicerea mişcării Palestine Action, a avertizat Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, citat de The Guardian, de la care relatăm cele ce urmează.

Acesta a descris decizia autorităţilor britanice de a desemna grupul drept organizaţie teroristă drept „nejustificată şi disproporţionată”, afirmând că aceasta reprezintă o restrângere inadmisibilă a libertăţii de exprimare, de asociere şi de întrunire paşnică. Turk a subliniat că mulţi dintre susţinătorii Palestine Action „nu au fost implicaţi în activităţi infracţionale”, ci şi-au exercitat în mod paşnic drepturile civile.

ONU solicită guvernului britanic să retragă interdicţia şi să suspende procedurile poliţieneşti şi judiciare în curs împotriva protestatarilor arestaţi în baza noii reglementări.

Palestine Action a fost interzisă oficial pe 5 iulie 2025, în baza legii antiterorism (Terrorism Act 2000), după ce membri ai grupului au pătruns într-o bază militară şi au vandalizat două avioane ale Forţelor Aeriene Regale. Conform legislaţiei, susţinerea publică a unei organizaţii proscrise poate atrage pedepse de până la 14 ani de închisoare.

Este pentru prima dată când un grup de protest cu acţiuni directe este interzis în baza acestei legi, fiind plasat astfel în aceeaşi categorie cu organizaţii precum Statul Islamic, al-Qaida sau gruparea de extremă dreapta National Action, conform sursei citate.

Reacţia ONU vine pe fondul mai multor arestări în Regatul Unit, inclusiv cea a unei femei de 80 de ani care a participat la o manifestaţie pro-palestiniană şi a fost reţinută aproape 27 de ore pentru simpla afişare a unui mesaj de susţinere a Palestine Action.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb