Papa transmite un mesaj special mamelor, de Ziua Lor

A.B.
Internaţional / 11 mai 2025

Papa transmite un mesaj special mamelor, de Ziua Lor

Papa Leon al XIV-lea a transmis un salut special "tuturor mamelor", cu ocazia zilei dedicate acestora în mai multe ţări, inclusiv în Italia, precum şi unor grupuri de pelerini prezenţi în Piaţa San Pietro, transmite EFE.

"Trimit un salut călduros tuturor mamelor, însoţit de o rugăciune pentru ele şi pentru cele care sunt deja în Ceruri. O sărbătoare frumoasă tuturor", a spus pontiful la finalul rugăciunii Angelus din duminica de la amiază, în Piaţa San Pietro.

Papa a profitat de finalul intervenţiei pentru a-i saluta în mod special pe pelerinii care au venit la Roma pentru a participa la Jubileu.

Printre aceştia s-au numărat şi un grup de medici din Granada (Spania), dar şi pelerini din Valladolid şi Torrelodones (Madrid), alături de alţii, conform sursei citate.

Aproximativ 100.000 de persoane s-au adunat duminică în Piaţa San Pietro pentru a asista la primul Angelus al noului papă, ales joi de conclavul cardinalilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3398
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4011
Gram de aur (XAU)Gram de aur631.0131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb