Parcurile eoliene îşi supraestimează producţia pentru sporirea nejustificată a câştigurilor

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 2 februarie

Parcurile eoliene îşi supraestimează producţia pentru sporirea nejustificată a câştigurilor
Călin Rechea

Toate facilităţile şi subvenţiile acordate de Marea Britanie producătorilor de energie eoliană nu sunt suficiente. Aşa că au fost găsite noi căi de "suplimentare" a veniturilor, prin exagerarea producţiei potenţiale de energie electrică, după cum se arată într-o analiză recentă şi foarte detaliată de la Bloomberg, disponibilă aici.

"Zeci de parcuri eoliene britanice administrate de unele dintre cele mai mari companii energetice din Europa au supraestimat în mod obişnuit cantitatea de energie pe care o vor produce, adăugând milioane de lire pe an la facturile de energie electrică ale consumatorilor, potrivit înregistrărilor pieţei şi interviurilor cu traderii de energie", arată agenţia de ştiri americană.

S-a ajuns în această situaţie deoarece capacitatea instalată şi de producţie a centralelor eoliene intrate în funcţiune în ultimii 5 ani şi jumătate a depăşit cu mult capacitatea de transport a reţelei electrice. În aceste condiţii, în zilele cu producţie foarte mare, operatorul reţelei cere firmelor să oprească centralele eoliene şi le plăteşte pentru producţia nerealizată.

Această producţie nerealizată depinde foarte mult de prognoza producţiei anunţată de companiile eoliene, despre care Bloomberg spune că este în mod frecvent supraestimată, conform declaraţiilor anonime ale unor traderi, experţi de pe piaţă şi din mediul academic.

"Aceştia au declarat că, de fapt, operatorul reţelei a plătit unele parcuri eoliene pentru a nu genera energie pe care oricum nu ar fi produs-o", subliniază Bloomberg, care arată că din cele 121 de parcuri eoliene analizate, 40% şi-au supraestimat producţia cu 10% sau mai mult, iar pentru 27 de parcuri eoliene supraestimările au fost de cel puţin 20%.

Astfel, parcul eolian Fallago Rig de la Electricite de France SA, situat lângă graniţa cu Scoţia, a estimat că va genera cu 27,1% mai multă energie decât a făcut-o în perioada de cinci ani şi jumătate, conform datelor de la Bloomberg, în timp ce parcul eolian Crystal Rig II de la Fred. Olsen Renewables, aflat în apropiere, a declarat că va produce cu 35,5% mai multă energie decât a furnizat efectiv.

O supraestimare a producţiei de 28,7% s-a înregistrat şi pentru parcul eolian Farr administrat de Ventient Energy, care beneficiază de susţinerea diviziei de administrare a activelor de la JPMorgan Chase.

După cum arată Bloomberg, fiecare parc eolian estimează producţia pe care o va genera. Dacă este prea mare pentru capacitatea reţelei, operatorul de reţea intervine şi plăteşte pentru oprirea producţiei. Aceasta este "o politică menită să stimuleze firmele energetice să construiască turbine eoliene fără să îşi facă griji cu privire la pierderea veniturilor atunci când reţeaua nu poate gestiona toată energia".

Se pare că facilităţile şi subvenţiile pentru producţia de energie electrică în parcurile eoliene din Marea Britanie au stimulat extinderea pe scară largă a ceea ce se numeşte "motivaţie perversă" în literatura economică, definită ca o motivaţie care are efect neintenţionate şi nedorite, contrare intenţiilor care au stat la baza adoptării sale.

Un trader de energie a declarat pentru agenţia de ştiri americană că "prognozele exagerate sunt justificate, deoarece sunt făcute de multe firme", iar "cei care nu o fac ar fi dezavantajaţi". Mai mult, "estimarea producţiei este imprecisă şi, din punct de vedere financiar, este mai bine să greşeşti prin a prognoza prea mult vânt". Cu alte cuvinte, jaful la drumul mare este permis şi acceptabil dacă toată lumea îl face.

Un alt trader a subliniat că "a fost necinstit să exagerăm producţia intenţionată pentru a extrage bani suplimentari de la consumatorii aflaţi în dificultate", iar apoi s-a declarat consternat de faptul că autorităţile de reglementare nu au intervenit pentru eliminarea acestei practici.

Estimările de la Bloomberg arată că doar plăţile suplimentare determinate de supraestimarea producţiei în centralele eoliene din Marea Britanie s-au ridicat la circa 51 de milioane de lire sterline din 2018 până la mijlocul anului trecut şi au fost "transferate" în facturile consumatorilor finali.

Structura reţelei electrice din Marea Britanie, care face dificilă transferarea surplusului generat în partea de nord către consumatorii din sud, mai generează o problemă deosebit de costisitoare.

"Chiar dacă plăteşte parcurile eoliene pentru a reduce producţia, operatorul de reţea încă are nevoie de electricitate pentru a satisface cererea din sud", arată Bloomberg, iar soluţia o reprezintă o altă plată, pentru pornirea centralelor pe gaz.

Datele de la Carbon Tracker, organizaţie non-profit care studiază riscurile investiţiilor asociate schimbărilor climatice, arată că plăţile combinate din 2022, pentru oprirea centralelor eoliene şi pornirea celor pe gaz, au fost de 796 milioane de lire sterline (vezi graficul), iar emisiile suplimentare de carbon au depăşit un milion de tone.

Parcurile eoliene îşi supraestimează producţia pentru sporirea nejustificată a câştigurilor

În raportul "Gone with the Wind?" de la Carbon Tracker se arată că "reţeaua de energie electrică a Marii Britanie nu mai corespunde scopului său", în condiţiile în care "din 2021, costurile de congestionare a reţelei determinate de energia eoliană s-au ridicat la 1,5 miliarde de lire sterline, iar cantitatea de energie eoliană oprită de la producţie echivalează cu consumul anual al unui milion de gospodării".

Fără investiţii masive în infrastructura de transport a energiei electrice, care trebuie să includă şi numeroase componente de stabilizare, problemele se vor amplifica puternic în următorii ani, după cum o arată exemplele de la Bloomberg.

Unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din Marea Britanie, Moray East, a fost pus în funcţiune în 2021 cu o putere nominală instalată de circa 950 MW. Construit de compania Ocean Winds, formată prin asocierea Engie SA din Franţa şi EDP Renovaveis SA din Portugalia, parcul a contribuit semnificativ la congestionarea reţelei de distribuţie din regiune, care avea deja probleme de la pornirea parcului eolian Beatrice de la SSE Plc, cu o putere nominală instalată de 600 MW.

În aceste condiţii, parcului Moray East i s-a cerut frecvent să oprească producţia, iar opririle au adus venituri de peste 100 de milioane de lire companiei care îl administrează. Veniturile parcului Beatrice din producţia nerealizată au fost de 58 de milioane de lire sterline.

"De la punerea sa în funcţiune, parcul eolian Moray East a fost plătit să oprească mai mult de un sfert din timpul programat de funcţionare, iar Beatrice 17% din timp", scrie Bloomberg, iar astfel "a fost redus în mod dramatic potenţialul de furnizare a energiei regenerabile".

Dar poate că autorităţile britanice vor avea noroc. Nu din perspectiva unor "miracole" în ceea ce priveşte extinderea reţelei de energie electrică, ci în urma reducerii puternice a construcţiei de centrale eoliene.

"Marea Britanie are viziunea grandioasă de triplare a turbinelor eoliene până la sfârşitul deceniului", arată agenţia de ştiri americană, însă "există îndoieli că acest lucru se va întâmpla", deoarece "ratele dobânzilor au crescut vertiginos, iar costurile materiilor prime precum oţelul au crescut".

Jacob Rees-Mogg, fost secretar de stat pentru energie în 2022, s-a declarat şocat de amploarea supraestimării, după cum scrie Bloomberg, şi a cerut autorităţii de reglementare, Ofgem, să ia măsuri.

Ofgem a declarat că lucrează îndeaproape cu operatorul reţelei şi "monitorizează comportamentul participanţilor pe piaţa energiei pentru a se asigura că respectă regulile", însă a refuzat orice comentarii pe marginea concluziilor de la Bloomberg.

Angus MacNeil, preşedintele Comitetului pentru securitate energetică şi net zero din Camera Comunelor, a declarat că "este foarte îngrijorător faptul că unele dintre aceste mari companii energetice sunt recompensate pentru estimările exagerate" şi consideră că "Ofgem trebuie să recupereze banii".

Trebuie să recunoaştem că scoţianul are simţul umorului. Partea cu "recuperarea banilor" este hilară şi poate fi preluată în orice număr de stand-up comedy.

Analiza Bloomberg pentru producţia centralelor eoliene din Marea Britanie s-a realizat pe baza datelor proprii şi a celor de la Elexon Initial Settlement Run, care acoperă perioada 2018 - iunie 2023 şi au fost verificate de trei experţi în energia eoliană.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Morala articolului? Decat energie eoliana nepoluanta si ieftina mai bine energie pe baza de hidrocarburi scumpa si poluanta ca aia fiind scumpa nu "supraincarca" reteaua de transport:-)...In loc ca energia sa fie consumata la locul unde este produsa, o transporti din Scotia pana in...Franta ca numai asa poti justifica pretul marit de "spe" ori pe care il plateste consumatorul final:-)

    1. aiurea , NU asta este morala !

      articolul arata cum se fura "cinstit" si cum cel care plateste este consumatorul care nu se poate impotrivi

      si cetateanul britanic obisnuit se mira candid de ce nu ii ajung banii .... 

    Ce e de retinut e ca o dezvoltare haotica si prea accelerata a surselor de energie verde creaza atat probleme legate de costuri cat si de preluare si transport in sistemul energetic. E necesara o reglementare mai stricta in privinta avizarii noilor capacitati de productie si subventii/compensatii mai mici.

    1. Energia verde este rentabila numai daca este subventionata

      E un mic paragraf pe la mijlocul articolului care spune exact care este problema... sistemului.

      Rețelele sunt dezechilibrate, nepregătite. Consumatorii plătesc, de fapt, ineficiența unui sistem. Marotele propagandistice sunt degeaba. 

    Nici cele fotovoltaice nu sint mai fraiere.

    1. Se adresează mai mult end=user-ilor care își cam fac exitul din sistem. Rușii ar vrea să ardem toți gazul de pomană, activitate care cade acum doar în sarcina ta.

    Romania productia industriala sub apa pentru al 4lea an ca medie!

    Unde e Ciolacau?! 

    Catule... economia duduie... duduie pe... 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6178
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3013
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9835
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.0927

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb