PE dezbate criza politică din România

ADELINA DABU
Ziarul BURSA #Politică / 13 septembrie 2012

• Comisarul Reding se apără în faţa acuzaţiilor de imparţialitate

Comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding, a răspuns ieri, la Strasbourg, în faţa Parlamentului European (PE) la acuzaţiile că ar fi fost părtinitoare în încercarea de a rezolva recenta criză politică din ţara noastră.

"Au fost adoptate legi pentru a impune anumite limite Curţii Constituţionale, magistraţii au făcut obiectul unor presiuni şi intimidări, astfel că nu contează din ce parte a spectrului politic provin ele", a declarat în plen comisarul european, sub­liniind că atât domnia sa, cât şi preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso se vor întâlni cu preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta şi noul ministru al justiţiei, Mona Pivniceru.

Europarlamentarii s-au împărţit în două tabere în funcţie de apartenenţa politică. Socialiştii şi liberalii europeni au adus în discuţie validarea referendumului şi au acuzat-o pe Viviane Reding că a luat partea taberei lui Traian Băsescu, exagerând în acuzaţiile de încălcare a principiilor democratice, timp în care popularii europeni au susţinut că au fost apărate independenţa justiţiei şi statul de drept.

Pentru evitarea unor situaţii similare, comisarul european a promis că va propune, în curând, crearea unui nou mecanism de verificare a funcţionării justiţiei în statele membre.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb