Companiile din Uniunea Europeană (UE) care procesează, importă şi utilizează staniu, tantal, tungsten şi aur pentru producerea bunurilor de consum trebuie să fie certificate de UE pentru a se asigura că nu alimentează conflictele şi abuzurile la adresa drepturilor omului din zonele de conflict, arată un comunicat transmis redacţiei.
Într-un vot separat de 400 la 285 şi 7 abţineri, deputaţii au respins propunerea Comisiei, precum şi pe cea a Comisiei pentru comerţ internaţional, cerând respectarea obligatorie a certificării de către "toţi importatorii Uniunii" din zone de conflict, inclusiv de către cei "din aval", adică cele 880.000 de companii UE potenţial afectate, care utilizează staniu, tantal, tungsten şi aur în producerea de bunuri de consum. Aceştia ar trebui să informeze despre măsurile pe care le iau pentru a identifica şi a combate riscurile în lanţurile lor de aprovizionare cu respectivele minerale şi metale.
Întrucât topitoriile de metale şi rafinăriile de aur sunt punctul final în care originea metalelor poate fi identificată efectiv, deputaţii merg mai departe de abordarea Comisiei care are în vedere o "autocertificare" şi cer topitoriilor şi rafinăriilor să treacă printr-un audit obligatoriu, independent, al unei terţe părţi care să verifice practicile lor privind "diligenţele necesare".
Eurodeputaţii au mai cerut Comisiei să acorde micro-afacerilor şi companiilor mici şi mijlocii care doresc să obţină certificarea, sprijin financiar prin intermediul programului COSME al UE (programul UE pentru competitivitate şi întreprinderi mici şi mijlocii).
De asemenea, Parlamentul European insistă pe o monitorizare mai puternică a schemei, o revizuire urmând să aibă loc la doi ani de la aplicarea ei şi apoi la fiecare trei ani (în loc de trei ani şi şase ani, respectiv, aşa cum propusese Comisia), o evaluare a impactului asupra populaţiei locale în zonele de conflict şi a costurilor pentru afacerile UE, cu ajustări, dacă este necesar.
Regulamentul se aplică tuturor zonelor din lume de risc înalt şi afectate de conflicte, dintre care Republica Democrată Congo şi zona Marilor Lacuri sunt cele mai evidente exemple. Propunerea legislativă defineşte "zonele afectate de conflict şi cele de risc înalt" ca fiind cele care se află în situaţie de conflict armat, cu violenţă răspândită, colaps al infrastructurii civile, zone post-conflict fragile şi zone cu guvernare şi siguranţă slabe sau inexistente, caracterizate de "violări răspândite şi sistematice ale drepturilor omului".