Peste 25.300 de litri de vin contrafăcut, descoperiţi de poliţişti

F.A.
Companii #Contrabanda / 3 august 2013

Peste 25.300 de litri de vin contrafăcut de diferite sortimente au fost descoperiţi de către poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor şi specialişti din cadrul Ministerului Agiculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), conform unui comunicat al Poliţiei Române.

În perioada 1-3 august, ofiţeri din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor şi ofiţeri din cadrul I.P.J. Galaţi, împreună cu specialişti din cadrul Ministerului Agiculturii şi Dezvoltării Rurale, au efectuat verificări la o societate comercială din Galaţi, unde existau indicii că se produce vin contrafăcut.

În urma verificărilor efectuate, a reieşit că societatea respectivă ar fi produs, în cursul anului 2013, peste 1.250.000 de litri de vin de diferite sortimente ce ar fi fost contrafăcut, şi pe care l-ar fi comercializat la agenţi economici din peste 16 judeţe.

"În depozitul societăţii comerciale, au fost depistaţi 25.375 de litri de vin, roşu şi alb, de diferite sortimente, ambalat în pet-uri de câte unu şi doi litri. Din verificările efectuate s-a stabilit că, aceste produse vinicole conţin alcool etilic în proporţie de 9%, de altă natură decât cel provenit din fermentarea naturală a strugurilor sau a mustului de struguri, apă exogenă precum şi alte substanţe chimice pentru colorare şi gust. În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, infracţiunilor prevăzute de Codul Fiscal referitoare la producţia, depozitarea, marcarea şi comercializarea băuturilor alcoolice şi infracţiunilor specifice Legii viei şi vinului în sistemul comunitar", se arată în comunicat.

Conform Poliţiei Române, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este estimat la peste 800.000 de lei.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2588
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5161
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6046
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1316
Gram de aur (XAU)Gram de aur665.4259

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb