Raport tranzacţionare BVB 05.07.2017
Piaţa de Capital / 5 iulie 2017
Piaţa de Capital / 5 iulie 2017
Piaţa de Capital / 5 iulie 2017
A.A.Piaţa de Capital / 5 iulie 2017
Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a numit, astăzi, un nou Directorat, format din Bogdan Badea, preşedinte, Mihai Bratu şi Mihai Zdru, membrii, potrivit unor surse din piaţă.
Bogdan Badea este fost secretar de stat la Ministerul Energiei, Mihai Zdru este fost director Transelectrica, iar Marian Bratu este Manager la Departamentul Mentenanţă Hidroelectrica.
Se pare că, prin schimbarea executivilor anteriori, Ministerul Energiei şi-a încălcat înţelegerea cu acţionarul minoritar Fondul Proprietatea, susţin voci din piaţă.
A.A.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 iulie 2017
Organizaţia Profesioniştilor Pieţei de Capital (OPPC) apreciază că recentele declaraţii ale ministrului finanţelor publice cu privire la desfiinţarea Pilonului II al sistemului de pensii şi la transferarea sumelor de bani cotizate către contribuabili au fost făcute "de o manieră incompatibilă cu normele legale care reglementează diseminarea informaţiilor pe piaţa de capital".
CRISTIAN DOGARUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 iulie 2017
Citesc în aceste zile tot soiul de articole care încearcă să surprindă căderea BVB din luna iunie iar, în goana după un vinovat cert, se ignoră cauzele evidente: trecerea datelor de referinţă pentru încasarea dividendelor. Din punctul meu de vedere, factorul politic e mult mai puţin responsabil de picajul din iunie decât temerea că povestea fericită cu dividendele speciale ar putea să nu se repete la anul.
Mina IrinaPiaţa de Capital / 5 iulie 2017
Piaţa de Capital / 5 iulie 2017
Piaţa de Capital / 5 iulie 2017
Mina IrinaPiaţa de Capital / 5 iulie 2017
Andrei StanPiaţa de Capital / 4 iulie 2017
Mina IrinaPiaţa de Capital / 4 iulie 2017
Mina IrinaPiaţa de Capital / 4 iulie 2017
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 iulie 2017
ADINA ARDELEANUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 iulie 2017
• O nouă gafă, marca Toma Petcu: "Companiile din energie nu au investiţii în fondurile de pensii"
A.A.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 iulie 2017
Actualizare 12:22
A consemnat ADINA ARDELEANUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 iulie 2017
Mina IrinaPiaţa de Capital / 3 iulie 2017
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 iulie 2017
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 iulie 2017
Andrei StanPiaţa de Capital / 30 iunie 2017
A.C.Piaţa de Capital / 30 iunie 2017
Piaţa de Capital / 30 iunie 2017
Piaţa de Capital / 30 iunie 2017
CRISTIAN DOGARUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 iunie 2017
Piaţa de Capital / 29 iunie 2017
Piaţa de Capital / 29 iunie 2017
A.C.Piaţa de Capital / 29 iunie 2017
Andrei StanPiaţa de Capital / 29 iunie 2017
Piaţa de Capital / 29 iunie 2017
Piaţa de Capital / 29 iunie 2017
MINA IRINAZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 iunie 2017
Călin Rechea
Andrei Iacomi
G.M.
Cătălin Avramescu
George Marinescu
Andrei Iacomi
![]() | 5.0552 |
![]() | 4.3437 |
![]() | 5.3905 |
![]() | 5.8533 |
![]() | 470.7734 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 1 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 28 martie
CĂLIN RECHEA (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Adina Ardeleanu (translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADINA ARDELEANU, RAMONA RADU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
. (translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADINA ARDELEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Adina Ardeleanu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)