Politică

8 iunie 2021
"Raportul MCV publicat astăzi este unul pozitiv pentru România"

FLORIN CÎŢU:"Raportul MCV publicat astăzi este unul pozitiv pentru România"

S.B.Politică / 8 iunie 2021

Premierul Florin Cîţu a afirmat că raportul MCV publicat de Comisia Europeană este unul pozitiv pentru România, iar instituţia europeană apreciază că în acest an au fost înregistrate progrese în domeniul justiţiei. "Trebuie să corectăm cât mai repede greşelile legislative săvârşite cu intenţie de PSD", a adăugat şeful Guvernului

 Guvernul urmează să aprobe proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public

Guvernul urmează să aprobe proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public

G.BPolitică / 8 iunie 2021

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de mâine proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare în sistemul public de pensii în sensul acordării posibilităţii reîncadrării acestora până la vârsta de 70 de ani în instituţii publice, dar cu condiţia suspendării plăţii pensiei pe această perioadă, potrivit Agerpres.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
"Vom trece Carpaţii pe autostradă"

FLORIN CÎŢU:"Vom trece Carpaţii pe autostradă"

S.B.Politică / 4 iunie 2021

Prim-ministrul Florin Cîţu a afirmat, vineri la Baia Mare, că că există surse de finanţare pentru mari proiecte de investiţii în România. El a adăugat că se pregăteşte pentru o guvernare de cel puţin opt ani şi va fi făcută autostradă care va...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2788
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6265
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6205
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1442
Gram de aur (XAU)Gram de aur641.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo