Ponta: "Propunem lege pentru comisioanele bancare"

F.A.
Bănci-Asigurări / 12 februarie 2014

Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că Executivul va trimite Parlamentului proiectul de lege care limitează tranzacţiile în numerar şi reduce comisioanele bancare, însă Parlamentul este cel care va dezbate toate implicaţiile măsurilor şi "eventual" va modifica nivelul de plafonare.

"Pentru că este o situaţie care presupune multe implicaţii, mergem în Parlament şi, în Parlament, colegii noştri parlamentari au timpul şi înţelepciunea necesară pentru a analiza toate implicaţiile, eventual dacă se schimbă ceva la nivelul de plafonare, vor discuta şi cu sistemul bancar şi decizia Parlamentului eu cred că aceea va fi decizia cea mai bună. Noi facem o propunere, dar, ca să nu apară după aceea efecte pe care poate nu le anticipăm acum, cred că numai în urma unei dezbateri parlamentare serioase putem să luăm decizia cea mai bună", a menţionat Ponta, potrivit surselor de presă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb